Pornografie infantilă

Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor

Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor
Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor

– Unul dintre protagoniștii filmului, Vasile Creangă (25 de ani), a fost trimis în judecată, ieri, pentru pornografie infantilă, faptă pentru care riscă între 3 și 12 ani de închisoare
– Fostul polițist comunitar este acuzat că, după ce a filmat scenele de amor cu puștoaica în vârstă de 16 ani, a făcut un CD pe care l-a dat unor prieteni, filmul ajungând, ulterior, pe Internet
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Combatere a Crimei Organizate – Serviciul Teritorial Suceava au dispus, ieri, trimiterea în judecată a unuia dintre protagoniștii filmelor porno cu minora și cei doi polițiști comunitari de la Gura Humorului, realizate în urmă cu aproape un an de zile. Între timp, eroina principală, o adolescentă în vârstă de 17 ani, a ajuns celebră, scenele fierbinți de amor cu ea și cei doi polițiști fiind postate pe Internet. Deși iubirea celor trei ar fi trebuit să fie una secretă, numai de ei știută, unul dintre „actori” a copiat filmulețele pe un CD și le-a împrumutat unor prieteni. Aceștia din urmă au considerat că filmele au avut prea puține vizionări, și, la rândul lor, le-au arătat și altor amici. De aici și până ca filmele să ajungă pe Internet nu a fost decât un pas. Toată povestea a început în cursul lunii august 2005, în dormitorul Valentinei F., la acea vreme în vârstă de 16 ani. Vasile Creangă (25 de ani), prieten cu minora, și Dorin Achiței (33 de ani), ambii polițiști comunitari la Primăria municipiului Gura Humorului, i-au făcut o vizită adolescentei. Primul dintre polițiștii comunitari avea la el și o cameră web, pe care a instalat-o la calculatorul Valentinei F. După ce au stat la o cafea și au consumat și băuturi alcoolice, Vasile Creangă i-a propus minorei să facă sex cu amicul său, în timp ce întreaga acțiune era înregistrată video pe calculator, cu camera web. Minora n-a stat prea mult pe gânduri și a acceptat, încântată de ideea unui rol într-o mini-producție porno. După primele duble, în joc a intrat și Creangă, care a făcut și el sex cu adolescenta, tot „în bătaia” camerei web, imaginile fiind stocate în calculatorul minorei. La finalul partidei de amor, Vasile Creangă a copiat înregistrările pe un CD, spunându-le celor doi că le va ține doar pentru el, așa ca amintire. „Ulterior – se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT Suceava – inculpatul Creangă Vasile Vladimir a împrumutat CD-ul și altor persoane, astfel încât filmele în cauză au ajuns pe Internet”. Primii care au găsit producțiile cu pricina pe net au fost chiar colegii de școală ai minorei, surprinsă de camera web în timp ce întreținea raporturi sexuale orale și normale cu cei doi polițiști comunitari, prestațiile Valentinei F. făcând repede furori printre adolescenții din Humor și nu numai. Vasile Creangă a fost dat pe mâna judecătorilor de procurori, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii de pornografie infantilă, faptă pentru care riscă între 3 și 12 ani de închisoare.

Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor
Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor
Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor
Filmul porno cu minora și polițiștii comunitari de la Gura Humorului, pe masa judecătorilor

Recomandări

Câștigătorii Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului
Festivalul Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

A 45-a ediție a Festivalului Internațional de Film, Diaporamă și Fotografie „Toamnă la Voroneț”, la Gura Humorului

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză