Filmul „Pirații din Caraibe 2” a depășit un miliard de dolari încasări



Pirații din Caraibe: Cufărul omului mort”, cu Johnny Depp în rolul principal, a devenit al treilea film din istorie care depășește un miliard de dolari încasări la nivel mondial, informează Reuters.
Filmul a atins vineri 1,003 miliarde de dolari încasări, potivit distribuitorului Walt Disney Co. Este puțin probabil ca suma să mai crească substanțial în următoarele săptămâni.
„Titanic”, lansat în 1997, deține recordul de încasări, cu 1,8 miliarde de dolari. El este urmat de „Stăpânul Inelelor: Întoarcerea Regelui”, lansat în 2003, care a înregistrat încasări de 1,1 miliarde de dolari.
„Pirații din Caraibe 2”, care a dominat box office-ul din afara Statelor Unite în ultimele nouă săptămâni, va intra pe ultima piață majoră, în Italia, miercuri.
Prima producție din serie a obținut în 2003 pe piața italiană 21 milioane de dolari, iar pe plan mondial, 656 milioane de dolari.
Continuarea lansată în acest an a încasat până în prezent 415,1 milioane de dolari în America de Nord și 587,5 milioane pe celelalte piețe, fiind filmul cu cele mai mari încasări din 2006.
A treia parte a „Piraților din Caraibe” se turnează deja la Los Angeles, iar premiera este programată pentru mai 2007.
Actorii din rolurile principale – Johnny Depp, Keira Knightley și Orlando Bloom – participă și la acest proiect.
Totodată, chitaristul formației Rolling Stones, Keith Richards, filmează la Los Angeles, dar producătorii nu au anunțat oficial despre ce rol e vorba. Richards, despre care Depp declară că a fost o sursă de inspirație pentru felul în care îl interpretează pe Capitanul Sparrow, a fost rugat la un moment dat să-l joace pe tatăl Căpitanului, însă e posibil ca acest plan să fi fost schimbat.