Filmul evenimentului în care a fost implicat agentul-șef Nechita pentru prinderea hoților din bancomate

Agentul-șef adjunct Constantin Alexandru Nechita
Agentul-șef adjunct Constantin Alexandru Nechita

Agentul-șef adjunct Constantin Alexandru Nechita, șeful Postului de Poliție Verești, s-a dovedit decisiv pentru prinderea celor doi hoți periculoși din Mehedinți care au scăpat de polițiștii din Botoșani. Hoții au scăpat de un filtru constituit între județele Suceava și Botoșani și au continuat să fugă. Au mai scăpat și de filtrul de poliție de la Prelipca și s-au îndreptat spre Verești, acolo unde autovehiculul marca Renault a fost observat de către agentul-șef adjunct Alexandru Nechita, în vârstă de 35 ani. Acesta era în timpul liber, cu mașina personală, împreună cu fiul său de 9 ani, cu care mergea la medic.
”Polițistul avea la cunoștință caracteristicile mașinii urmărite, întrucât aceasta fusese dată în consemn la nivelul întregului județ. În momentul în care a observat mașina rulând în mare viteză a informat de îndată telefonic atât IPJ Suceava, cât și ofițerul de contact din cadrul IPJ Botoșani pentru concentrarea tuturor forțelor către zona Verești. S-a dispus ca inclusiv elicopterul MAI – IGAV aflat pe raza județului Suceava, împreună cu polițiști din cadrul Direcției Ordine Publică – Serviciul Silvic, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, să fie direcționat în zonă pentru supravegherea aeriană. Șeful Postului de Poliție Verești a plecat concomitent în urmărirea vehiculului cu mașina personală, reușind să păstreze contactul vizual cu vehiculul urmărit și să informeze în permanență forțele de sprijin despre traseul deplasării. În jurul orei 12.00, mașina urmărită a părăsit drumul public, fiind urmărită de șeful Postului de Poliție Verești, și s-a îndepărtat pe un drum de pământ către un lan de porumb. Văzând ca drumul se închide, cei doi au abandonat mașina și au fugit în lanul de porumb. Între timp, în urma informării șefului de post, celelalte forțe au ajuns în zonă, un echipaj din cadrul SAS IPJ Botoșani reperându-i pe cei doi în lanul de porumb. Întrucât au încercat să fugă, au fost efectuate somațiile legale și focuri de avertisment în plan vertical, ulterior fiind imobilizați și reținuți”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.

Unul dintre hoți
Unul dintre hoți
Al doilea hoț
Al doilea hoț
Agentul-șef adjunct Constantin Alexandru Nechita
Agentul-șef adjunct Constantin Alexandru Nechita

Recomandări

Șofer care transporta țigări de contrabandă, urmărit la ieșirea din Suceava spre Fălticeni. Suspectul urmărit cu focuri de armă a dispărut printre strujeni de porumb

Trei șoferi băuți, prinși după urmăriri în trafic, în aceeași noapte. Unul dintre fugari s-a răsturnat în timp ce fugea de două echipaje de poliție

Președintele Șoldan spune că 2025 a fost anul cu cele mai mari investiții din istoria CJ Suceava în modernizarea infrastructurii rutiere

Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene
Gheorghe Șoldan spune că 2025 a fost un an istorie în ceea ce privește modernizarea drumurilor județene

Un recidivist din Stroiești, autor de infracțiuni rutiere și atacator de polițiști, a fugit din ambulanța care îl transfera între penitenciare