Succes cu răsunet sumbru

Filmul „4, 3, 2” a adus încasări cât pentru trei luni la Cinematograful Modern

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”
„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”

– Și totuși, numai 216 suceveni au fost prezenți în sala de cinema, în cele 18 spectacole în care a rulat filmul premiat la Festivalul de la Cannes
Un gust amar. Asta ar fi simțit regizorul filmului „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, Cristian Mungiu, în fața publicului sucevean, prezent în sala de cinema pentru a viziona pelicula premiată cu Palme d’Or la ediția din acest an a Festivalului de la Cannes.
Cele 18 reprezentații, din 24 de spectacole planificate să aibă loc în șase zile, la Suceava, au reunit doar 216 spectatori. Cu toate acestea, încasările raportate de administrația Cinematografului Modern, chiar dacă șase spectacole au fost suspendate din cauza lipsei spectatorilor, au fost similare cu încasările pe trei luni din perioada anterioară. Astfel, cu o medie de 12 spectatori pe fiecare spectacol, cu un indice de utilizare a sălii de 2,4%, încasările s-au ridicat la suma de 1.080 de lei (10,8 milioane de lei vechi).
Deși a fost vorba despre una dintre cele mai apreciate pelicule care au rulat în acest an, în cinematografele europene, publicul sucevean s-a lăsat învins de condițiile mai mult decât precare oferite de singurul cinematograf funcțional din Suceava. Dacă cifrele statistice privind interesul stârnit de filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile” sunt dezamăgitoare, concluziile privitoare la atitudinea publicului din Suceava față de subiectul filmului sunt de-a dreptul alarmante. Dintre spectatorii prezenți, aproximativ 85% au fost de vârsta a doua sau a treia, publicul tânăr fiind extrem de slab reprezentat. Spectatorii cu o vârstă peste medie au declarat că nu au mai pășit, în ultimii 15 ani, într-o sală de cinema. Cei aproximativ 3% din spectatorii prezenți, care au părăsit sala în timpul spectacolului, au fost tineri care și-au motivat gestul fie prin condițiile improprii oferite de sală, fie prin faptul că nu sunt interesați de subiectul filmului.
Reclamațiile formulate, la unison, de spectatorii prezenți în cele 18 spectacole, au vizat calitatea proastă a proiecției cinematografice, din punct de vedere al imaginii, sunetului sau al inteligibilității, dar și mirosul neplăcut din sală, scaunele degradate sau temperaturile scăzute din sala de cinema.
Dincolo de cifre și părerile spectatorilor care, nici adunați laolaltă, nu ar fi reușit să umple sala de spectacole, rămâne, clar conturată, ideea că sucevenii resimt nepăsarea autorităților locale care s-au perindat, după 1989, prin Primăria Suceava, față de crearea unui spațiu dedicat exclusiv actului cultural.

Recomandări

Gala Laureaților FITT Birlic și Draga Film Fest. Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”
Marii câștigători: ArtWork Iași, cu „Palatul fără ferestre”, și Teatrul 7 București, cu „Mecanica Inimii”

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni

„Câmpulung Film Fest 10”, ediție aniversară, cu un program extins, plin de proiecții, expoziții, spectacole și invitați-surpriză