Filmele violente, vinovate pentru desensibilizarea publicului



Filmele violente și jocurile video îi determină pe consumatori să fie mai insensibili la suferința celorlalți, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii americani și publicat în revista Psychological Science, informează AFP.
„Aceste studii demonstrează clar că expunerea la medii violente diminuează altruismul”, a declarat Brad Bushman, profesor de psihologie la Universitatea din Michigan și coordonator al studiului, alături de profesorul Craig Andreson de la Iowa State University.
162 de tineri au fost puși față în față cu o femeie, prezentată ca fiind rănită. Jumătate dintre tineri urmăriseră anterior o secvență violentă dintr-un film, în timp restul ieșiseră din sală la secvența respectivă. Persoanele care nu au asistat la scena violentă au dedicat 26% din timpul pe care îl aveau pentru a o ajuta pe femeia rănită.
Potrivit cercetătorilor, expunerea la conținuturi și jocuri violente determină o desensibilizare psihologică, încetinind ritmul cardiac și conductibilitatea electrică a pielii în timpul vizionării unor scene violente sau la scurt timp după.
În cadrul unui alt studiu, un eșantion de 320 de studenți, împărțiți în două grupe, au fost testați după ce au jucat timp de 20 de minute un joc video violent, în timp ce alți studenți au jucat alt fel de jocuri, non-violente. Câteva minute după terminarea jocurilor, ambele grupe au fost martorele unui conflict violent, din care nu auzeau decât zgomote și, la finalul căruia, unul dintre protagoniști era îndurerat și plângea.
Studenții care au jucat jocurile violente au avut nevoie de mai mult timp până să acorde atenție și ajutor victimei – 73 de secunde – comparativ cu celălalt grup, care au reacționat aproape imediat – 16 secunde. O parte dintre cei care au jucat jocurile violente nici măcar nu au observat conflictul.