Infracțiune

Filieră de lemn exploatat ilegal, descoperită la Vama, de Garda Forestieră Suceava



23 de arbori de molid au fost tăiați ilegal la Vama
23 de arbori de molid au fost tăiați ilegal la Vama

În urma controalelor efectuate în teren, inspectorii Gărzii Forestiere Suceava au descoperit în zona de munte a județului o filieră de exploatare ilegală a masei lemnoase. Aceștia au identificat o suprafață de pădure de 1 ha, situată pe raza comunei Vama, zona Deia, deținută de o persoană fizică, fără contract servicii silvice, de pe care au fost tăiați ilegal 23 de arbori din specia molid ce totalizează un volum de 59,47 mc. Valoarea totală a prejudiciului este de 29.374 de lei.
„Din verificările efectuate cu ajutorul lucrătorilor IPJ Suceava – SICE, s-a constatat că masa lemnoasă a ajuns la un operator economic care are ca obiect de activitate exploatarea forestieră și prelucrarea primară a lemnului, iar punctul de lucru este situat în vecinătatea parcelei afectate de tăieri. Întrucât valoarea prejudiciului depășește cu mult valoarea de 5x valoarea unui mc pe picior (142 ori), fapta constituie infracțiune, iar cazul a fost preluat spre cercetare de către organele abilitate”, a declarat Mihai Gășpărel, inspector-șef al Gărzii Forestiere Suceava.
Proprietarul pădurii a fost sancționat contravențional pentru neasigurarea serviciilor silvice. În ceea ce privește operatorul economic, verificările continuă în vederea stabilirii legalității achiziționării materialului lemnos.


Filieră de lemn exploatat ilegal, descoperită la Vama, de Garda Forestieră Suceava
Filieră de lemn exploatat ilegal, descoperită la Vama, de Garda Forestieră Suceava
23 de arbori de molid au fost tăiați ilegal la Vama
23 de arbori de molid au fost tăiați ilegal la Vama


Recomandări

Exploatarea forestieră, pe înțelesul tuturor: ”Lemnul ajunge în casele oamenilor sub formă de mobilă, hârtie, construcții sau căldură”

Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă
Acolo unde pădurea, piatra și tehnologia co-există, muntele dovedește că poate oferi viață, energie și dezvoltare sustenabilă