Filatura de In și Cânepă, SC Faltin SA sau cum simplu îi spun fălticenenii Filatura, este prima fabrică modernă construită în orașul Fălticeni, odată cu debutul industrializării comuniste, începută în anii ‘50 ai secolului trecut. Bazele fabricii au fost puse de sovietici începând cu anul 1953, după un proiect rusesc. Construcția a fost finalizată după trei ani de muncă, filatura intrând în producție în ultimele luni ale anului 1956. A fost folosită tehnologie rusească, mare parte dintre utilaje fiind aduse din Uniunea Sovietică. Douăzeci de ani, până în anul 1976, filatura a funcționat cu aceste utilaje, în acel sistem care producea firul de in și de cânepă, folosind materia primă de la topitorii. În anul 1976 a început dezvoltarea sectorului de țesătură și finisaj, în încercarea de a se merge pe un sistem integrat, Filatură – Țesătorie – Finisaj. Filatura a vândut însă întotdeauna fir ca produs finit, mare parte din acesta fiind exportat, de aceea nu s-a putut vorbi niciodată de o Integrată de In și Cânepă la Fălticeni.
În perioada de vârf a Filaturii, aproape fiecare familie din oraș avea un membru angajat în fabrică
Producția a început în anul 1956, asistența tehnică fiind asigurată de ruși, care în primii ani erau și singurii beneficiari ai produsului finit. Halele fabricii au fost construite pe un sistem de ședuri, cu grinzi arcuite și luminatoare verticale. În interior funcționau șase linii de prelucrare a fibrei de in și cânepă, pe care se lucra în trei schimburi. Se luau inul și cânepa din faza de fibră și se prelucrau, transformându-le în fir, care era vândut către țesătorii. În secțiile de Prelucrare și de Filare se lucra pe zeci de mașini, unele rusești, din anii ‘50, altele produse ulterior de industria românească de profil.
Un simbol al Filaturii a fost întotdeauna, pentru cel care intra în oraș dinspre Roman, Turnul de apă. Acesta a fost construit pentru a asigura rezerva de apă a fabricii, în cazul unei avarii electrice. Pe fiecare nivel al turnului existau bazine care puteau stoca până la 20.000 de litri de apă, fiind știut faptul că în procesul tehnologic Filatura folosea cantități importante de apă.
Piața principală de desfacere o reprezentau țările din cadrul Consiliului de Ajutor Economic Reciproc (CAER), 80% din producție fiind exportată în țări precum Uniunea Sovietică, Cehia, Polonia, Republica Democrată Germană. Restul de 20% pleca spre piața Statelor Unite ale Americii.
La mijlocul anilor ‘70 Filatura avea în jur de 2.000 de salariați, iar în urma extinderii și dezvoltării din acea perioadă, numărul celor implicați în procesul de producție din Filatură ajunsese la 4.500 de salariați. Mircea Rotariu, actualul director al SC Faltin SA – denumirea de astăzi a fabricii, ne povestește despre importanța acestei fabrici pentru locuitorii orașului de pe Șomuz.
„Nu exista familie din oraș fără un membru în Filatură. Fălticeniul era legat de industria textilă prin această unitate de producție, care aducea venituri importante oamenilor și bugetului local. Când ieșeau salariații pe poarta fabricii, la orele de schimb, unii ajungeau în centrul orașului în timp ce alții încă ieșeau pe poartă.”
Începutul declinului într-o perioadă de schimbări profunde în economie
Anii de aur ai Filaturii, când producția de in și cânepă ocupa un sector important din agricultură, când topitoriile lucrau din greu pentru asigurarea materiei prime și când comenzile curgeau în permanență, în cadrul unei economii planificate, au început să pălească după schimbările de la începutul anilor ‘90. Desființarea CAER-ului și pătrunderea pe piața rusească a mărfurilor din China și din țările capitaliste au constituit un prag crucial pentru producția de textile, comenzile începând să scadă odată cu dispariția comerțului planificat.
În anul 1990, Filatura de In și Cânepă își separă activitatea în cadrul a două societăți, Faltin SA, rămasă pe structura vechii filaturi, și Fintex SA, formată pe structura profilului de țesătorie și finisaj, după anul 1976. În primii ani avea să mențină o producție destul de importantă, în ciuda sloganelor lansate inclusiv de cârmuitori, precum „industria românească este un morman de fier vechi”, sau a înțelegerii greșite a cuvântului lichidare, care pentru mulți a însemnat distrugere, eliminare. Prea puțini au fost cei care au înțeles atunci importanța utilajelor cu care se lucra în aceste întreprinderi, multe aduse din import.
Filatura, sub noua titulatură de Faltin SA, a continuat să producă fir în anii care au urmat sub conducerea directorului general Mircea Rotariu, atingând perioada de vârf între anii 1994-1998, când fabrica avea 2.600 de angajați. Primele șocuri ale disponibilizărilor au venit în anul 1998, când mai mult de 300 de salariați au plecat din fabrică. În anii care au urmat au părăsit filatura în medie câte 50-100 de angajați pe an, cei tineri și-au găsit de muncă în străinătate, iar cei vârstnici au ieșit la pensie.
O legislație confuză promovată prin intermediul Legii 143/2000, cu privire la combaterea traficului și consumului de droguri, nu făcea diferența între cannabis sativa, cânepa din industria textilă cu un conținut de substanță activă sub limita europeană de 0,2%, și cannabis indica, cu un conținut mare de substanță narcotică. Prin această confuzie au fost restricționate toate culturile de cânepă, lucru care a afectat în mod direct această industrie după anul 2000, afectată fiind și activitatea Filaturii din Fălticeni.
O relansare a acestei industrii ar putea aduce locuri de muncă, mult râvnite de fălticeneni
Astăzi numărul angajaților care fac producție în Filatură este de doar 35, în majoritate oameni peste 50 de ani. S-a păstrat profilul de producție a firelor de in și cânepă, producându-se aceleași sortimente, însă la nivelul unei microîntreprinderi. Ceea ce producea Filatura altădată timp de o zi, pe trei schimburi, se realizează astăzi în timp de o lună de zile. Se lucrează cu materie primă din import, in topit „la rouă” din Belgia și Olanda și cânepă din Ucraina. În România culturile de in și cânepă au dispărut, iar despre topitorii nici nu mai poate fi vorba. Cele patru topitorii din județ, funcționale cândva la Cornu Luncii, Dornești și Ițcani pentru in și Verești pentru cânepă, au rămas o amintire pentru cei care câștigau aici o bucată de pâine.
România ocupa în anii ‘80 locul trei în lume în ceea ce privește producția de cânepă, iar soiurile românești, precum Lovrin 110, dezvoltat de cercetătorii români la Stațiunea de Cercetări cu același nume din județul Timiș, erau dintre cele mai productive din lume. Astăzi se mai cultivă câteva hectare la stațiunile de cercetare din Timiș și Satu Mare, cu toate că cele câteva zeci de topitorii din țară și-au închis activitatea de mult.
Cu toate acestea producția de cânepă ar putea fi relansată, mai ales după ultimele modificări la Legea 143/2000, la care s-au făcut câteva completări care ar putea duce la reapariția culturilor de cânepă pentru fibră. Mircea Rotariu, directorul Filaturii din Fălticeni, e convins că „o investiție de 1-1,5 milioane de euro, care ar însemna punerea în funcțiune a unei topitorii de cânepă și modernizarea unor utilaje din cadrul unor filaturi încă funcționale, ar putea relansa producția de fir și ar aduce locuri de muncă și bani la buget.”
