La Observatorul Astronomic din municipiul Suceava a avut loc sîmbătă, odată cu organizarea “Tîrgului de toamnă al colecționarilor filateliști și numismați”, deschiderea celei de-a XIII- a ediții a “Expoziției filatelice interjudețene pentru copii și tineret”. Manifestarea a adus în incinta observatorului (“Grădina stelelor”, cum o numea cineva) o mulțime de colecționari interesați atît de vizionarea expoziției, cît și de achiziționarea unor piese de colecție din bogata ofertă a tîrgului, unde puteai vedea de la mărci și cărți poștale ilustrate, bancnote, monezi, medalii, insigne și decorații pînă la bijuterii vechi, icoane pe lemn, aparate de fotografiat sau bibelouri de porțelan și cartele telefonice.
“Este unica expoziție de acest gen din România”
Așa cum a spus col.(r) Sergiu Ganea, președintele Asociației Filatelice (A.F.) Suceava, “inima și sufletul” acestei manifestări a fost prof. Gheorghe Dolinski, președintele Cercului Filatelic “Luca Arbure”. De fapt, de cîțiva ani, de cînd A.F. Suceava a rămas fără sediu, singura activitatea filatelică constantă și neîntreruptă se desfășoară în comuna Arbore. Profesorul Gheorghe Dolinski a precizat că expoziția va fi itinerată pe 15 octombrie la Rădăuți, pe 22 la Solca și, din 29 octombrie pînă pe 10 noiembrie, va fi deschisă la Arbore. “Expoziția – a declarat el – a fost inițiată de Cercul Filatelic , care funcționează în cadrul școlii generale cu același nume, din care fac parte copii din clasele a V-a și a VI-a”. “Anul trecut – a continuat prof. Dolinski – a fost un an în care am schimbat generațiile; copiii care-au terminat clasa a VIII-a nu mai vin la mine, ci fac parte dintr-o grupă de performanță și lucrează la un nivel superior. Două fete din grupa de performanță, Elena Căpușneac, elevă în clasa a X-a la Liceul , și Pahomi Ramona Georgiana, de la Colegiul Național , au fost premiate la această expoziție. Avem peste 100 de membri în cadrul cercului și ne desfășurăm activitatea în zilele de sîmbătă și duminică”. “Este unica expoziție de acest gen din România”, a subliniat el, adăugînd că, în 1994, s-a făcut o asemenea expoziție și la Mediaș, dar s-a renunțat la ea după un an pentru că “o expoziție filatelică itinerantă implică multă muncă și foarte multe cheltuieli”. Întrebat asupra scopului manifestării, Gheorghe Dolinski a spus că “s-a urmărit trezirea interesului tinerilor pentru filatelie”. “Și cum altfel am fi putut mai bine să le trezim intersul – a întărit el – decît printr-o expoziție itinerantă pe care s-o deschidem în mai multe localități. Așa am procedat și iată că a venit un public foarte numeros, în mod deosebit copii”.
“Concurența dintre internet și filatelie este mare; apeși o tastă și vezi planeta, dar una este s-o vezi pe sticla ecranului și alta să aduni mărci poștale, să fii colecționar și să te bucuri apoi de ceea ce-ai adunat”
Organizată sub egida Federației Filatelice Române (FFR), expoziția a fost onorată cu prezența de Cezar Vasilescu, președintele Comisiei de Filatelie pentru Copii și Tineret, membru în Colegiul de redacție al Revistei “Filatelia”. Cu o tematică instructivă și bine reprezentată în filatelia românească de-a lungul anilor, “Turismul oglindit în filatelie și cartofilie”, expoziția a fost apreciată de un juriu care l-a avut ca președinte pe Cezar Vasilescu, membri fiind Sergiu Ganea și Mircea Asimionoaie iar
secretar Leonard Marcu. S-au acordat un număr de 29 de diplome în rang de medalie (de la vermeil la bronz) și toți copiii au primit cadouri. Din păcate, deși organizatorii au pregătit mape speciale pentru oficiali, singura instituție care a avut un reprezentant la manifestare a fost Inspectoratul Școlar Județean (Carmen Ciobâcă). Președintele juriului, Cezar Vasilescu, membru al Comitetului Director al FFR, cu care am discutat la finalul manifestării, a spus că “FFR are în atenția sa permanentă creșterea noii generații de filateliști, care să preia și să ducă mai departe această activitate”. “S-a stabilit ca an de an – a precizat el – să se organizeze o expoziție filatelică națională intitulată , iar anul acesta a avut loc o asemenea manifestare de amploare la Muzeul Filatelic Național, urmînd ca la anul acest lucru să se realizeze la Constanța și apoi, pe rînd, în celelalte județe. Această expoziție organizată de prof. Dolinski cu sprijinul A.F. Suceava este foarte interesantă și trebuie apreciată pentru că o expoziție filatelică itinerantă nu este ușor de realizat. Vor fi traversate patru localități, unde expoziția va poposi cîte o săptămînă pentru ca toți copiii interesați din zonă să poată viziona exponatele, să studieze și să aibă pasiune pentru filatelie. Este o treabă foarte bună, dar foarte greu de realizat. Meritul d-lui Dolinski, despre care știm de ani de zile că este un sufletist, este că s-a implicat permanent în această activitate, dar ar trebui ca alături de A.F. Suceava organele administrației locale și din învățămînt să-l sprijine, pentru că doar în felul acesta putem să educăm copiii”. “Filatelia – a continuat el – mărcile poștale, aceste petice de hîrtie, oglindesc istoria nației, arta, cultura, implică multă creativitate din partea graficienilor, în așa fel încît ele sînt pînă la urmă mici opere de artă și ca atare modelează sufletul și caracterul omului. E drept că astăzi concurența dintre internet și filatelie este mare; apeși o tastă și vezi planeta, dar una este s-o vezi pe sticla ecranului și alta să aduni mărci poștale, să fii colecționar și să te bucuri apoi de ceea ce-ai adunat. Sper, ca și pe viitor, dl. Dolinski să realizeze expoziții de acest fel și sper ca și A.F. Suceava să aibă pînă la urmă un sediu unde să se poată desfășura activitaea filatelică. Federația Filatelică Română va căuta să sprijine în continuare această activitate și s-o sponsorizeze în limita posibilităților”.
“În Europa, numai România și Albania nu au organizat încă o expoziție filatelică mondială”
“Este de remarcat faptul – a continuat Cezar Vasilescu – că d-na director Cristina Popescu și a sprijinit acțiunea realizînd un întreg poștal și 4 ștampile și oferind gratis 200 de plicuri și ștampilele pentru această manifestare. Realizarea grafică a plicului și a ștampilelor a fost făcută de către col.dr. Ioan Daneliuc, membru în comitetul FFR, medic, dar și pasionat grafician și filatelist, care este de pe meleagurile acestea și a pus multă pasiune și dragoste pentru realizarea lor”. În încheiere Cezar Vasilescu a spus că în anul 2008 în România se va organiza expoziția mondială EFIRO, care va marca împlinirea a 150 de ani de la apariția perimelor mărci poștale românești, “o manifestare care va angrena toată viața culturală a țării pentru că este vorba de un evenimernt unic”. “Să ținem cont că în Europa numai România și Albania nu au organizat încă o expoziție filatelică mondială”, a subliniat el. În ceea ce privește faptul că filateliștii suceveni nu au un sediu pentru asociație, el a declarat că este “un lucru regretabil”. “Păcat că filateliștii nu au spațiu adecvat. Nu au un loc al lor unde să vină măcar o dată pe săptămînă să se întîlnească, să facă schimb, să discute. Afacerile se pot face și la o bere, dar filatelia are nevoie de un spațiu uscat, cald, nu se poate face pe drum. Normal ar fi ca cei care se ocupă de cultura județului să-i sprijine în această problemă”. Din păcate, așa cum a spus cu amărăciune Gheorghe Dolinski, atunci cînd a remarcat absența oficialităților de la expoziție, “pe plan local autoritățile nu acordă atenție filateliei”. “Sprijin zero din partera lor”, a spus el. “Nici măcar nu trebuiau să ne dea nimic, ci doar să vină aici și să ia cultură”. Cu toate acestea, filateliștii continuă să-și sporească colecțiile, să-și păstreze pasiunea și se străduiesc s-o transmită mai departe generațiilor tinere.
