În Moldova, odată cu venirea lui Paisie Velicicovschi (1763), bolnițele au căpătat din nou mare importanță, ceea ce face ca preocuparea față de ele să crească. Din anul 1735 avem o informație despre existența unei bolnițe la Mănăstirea Neamț. După 1841 s-a început zidirea unei noi bolnițe pe locul unde se găsește astăzi Seminarul de la Mănăstirea Neamț, clădire terminată doi ani mai târziu, când s-a pus o inscripție care arată că noua bolniță s-a ridicat în vremea lui Mihail Grigorie Sturdza (1834-1849), cu cheltuiala mănăstirii și a credincioșilor, în timpul starețului Neonil. În 1846 a fost mutată în alte clădiri, noi, în partea de apus a mănăstirii, unde se găsește și astăzi.
În afară de bolnița de la Mănăstirea Neamț au mai existat în Moldova și alte asemenea așezăminte sociale pentru cei nevoiași. Astfel, la Suceava, în apropierea Cetății de Scaun, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare a întemeiat Mănăstirea de maici Pătrăuți, în cadrul căreia ar fi organizat și o bolnița pentru ostașii răniți în lupte. Izvoarele istorice amintesc de existența și a altor bolnițe la Mănăstirea Todireni din Burdujeni, iar între 1721-1734 – la Schitul Tărâța (Piatra Sfântă), lângă Iași, la Mănăstirea Adam și la Târgu-Ocna.
Bolnița de la Roman a fost înființată către sfârșitul secolului al XVIII-lea, lângă Biserica Precista, precursoare a spitalului de mai târziu. Această bolnița se leagă de numele episcopului de Roman, Ioanichie, care a fondat un spital în 1753, pe lângă biserica ctitorită de Ruxandra Lăpușneanu (în anul 1569). Informații lapidare menționează prezența bolnițelor și la alte mănăstiri din Moldova: „Sfântul Prooroc Ilie“ din Focșani, Secu (1847), Văratec (1853), Horaița (1874), Râșca (1875), Slatina (1881) și Agapia (1891). Un rol important l-a avut bolnița de la Dragomirna (la 12 kilometri nord-est de Suceava), ridicată în 1602 de către Anastasie Crimca.
(pr. Cezar ȚĂBÂRNĂ)
