Detalii

Fiii fostului pădurar Calancea au transportat lemnul furat din pădure. Tot ei au fost prinși recent cu țigări de contrabandă la Vatra Dornei

Gheorghe Calancea
Gheorghe Calancea

Noi amănunte apar în cazul jafului din pădurile de la Cârlibaba, regizate chiar de fostul administrator al acestora, ex-pădurarul Gheorghe Calancea. Mai exact, cea mai mare cantitate din totalul de 422 mc de material lemnos sustras din pădure s-a făcut cu ajutorul firmelor fiilor lui Gheorghe Calancea. Este vorba de KALIDA FOREST SRL, unde administrator a fost fiul pădurarului, respectiv SC VOVA SRL, administrator fiind un alt fiu al silvicultorului care a fost eliberat din funcție de conducerea Direcției Silvice Suceava la începutul acestui an.
”Aceste societăți comerciale, profitând de faptul că aveau partizi autorizate spre exploatare pe raza cantonului, au emis avize de însoțire aferente transportului de material lemnos din respectivele partizi licitate legal, dar parte din ele neexploatate (lemn de calitate inferioară), substituind materialul lemnos, pentru a-l transporta în mod ilegal”, se arată în comunicatul IPJ Suceava.
Prejudiciul în acest dosar a fost calculat la aproape 190.000 de lei, iar Gheorghe Calancea a fost arestat la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile, soluție care nu este încă definitivă.
Trebuie adăugat că doi dintre fiii fostului pădurar sunt deja sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile într-un alt dosar. Dorin și Andrei Calancea a fost prinși miercuri, 10 iunie, de polițiștii din Vatra Dornei cu un transport substanțial de țigări de contrabandă. Cei doi erau într-o mașină marca VW Golf IV, împreună cu alte două persoane. La controlul efectuat în mașina proprietatea lui Andrei Calancea s-au găsit 3.500 de pachete de țigări de contrabandă, marca Compliment, ascunse în bord, în interiorul portierei din partea dreapta față, sub bancheta din spate și în interiorul ambelor aripi din partea din spate.
Marfa trebuia să ajungă pe piața din Cluj, numai că drumul s-a oprit înainte de destinație. Autoturismul a fost sigilat și indisponibilizat la sediul Poliției Vatra Dornei, iar cei patru, inclusiv frații Calancea, au fost reținuți pentru 24 de ore înainte de a fi plasați sub control judiciar. Prejudiciul a fost calculat la peste 50.000 de lei.

Recomandări

Zeci de percheziții la operatorii economici care se ocupă de exploatarea și comercializarea lemnului, de Ziua Pădurilor

Găsiți vinovați și condamnați pentru că au pus foc la un canton silvic după ce nu au mai fost lăsați să fure lemne din pădure