Au făcut „curățenie”

Fiica menajerei și complicii ei, la judecată pentru furtul din apartamentul unor directori

Tânăra care a furat din poșeta mamei sale cheia de la apartament a fost trimisă în judecată
Tânăra care a furat din poșeta mamei sale cheia de la apartament a fost trimisă în judecată

Fiica menajerei unei familii de directori din municipiul Suceava a fost trimisă în judecată, după ce, alături de alți doi complici, a pus la cale spargerea apartamentului de care avea grijă mama sa, furând bunuri de aproape 30.000 de lei.
În fața judecătorilor vor ajunge Mihaela Alina Breabăn, în vârstă de 23 de ani, prietenul fetei, Ilie Pânzariu, de aceeași vârstă, și un alt tânăr, Mihai Acsinte, de 20 de ani, toți trei din municipiul Suceava.
Tânăra a fost cea care a furat din poșeta mamei sale cheia de la apartamentul în care aceasta făcea curățenie, cheie pe care i-a dat-o prietenului ei, Ilie Pânzariu.
Știau că proprietarii, el director la o firmă de construcții, ea director la o bancă, sunt plecați în concediu în Bulgaria, așa că s-au gândit că e momentul să facă ei „curățenie” în apartamentul respectivilor.
Anchetatorii susțin că ideea a fost a inculpatului Ilie Pânzariu, care i-a cerut unui amic, Mihai Acsinte, să îl ajute în planul său. I-a dat cheia acestuia din urmă, iar furtul a avut loc în noaptea de 27/28 august a.c.
Acsinte a intrat în apartamentul cu pricina și a furat bunuri estimate la circa 29.000 de lei, în principal bijuterii.
A doua zi, cheia a ajuns înapoi în poșeta menajerei, care nici nu a sesizat lipsa acesteia.
Bijuteriile au fost fragmentate de Alina Breabăn și prietenul acesteia cu un clește, iar mare parte dintre acestea au fost vândute la o casă de amanet.
Nu au reușit să scape de toate bijuteriile, întrucât poliția le-a dat de urme suspecților și i-a încătușat.
Ce au furat din apartament
Potrivit actelor de sesizare a instanței de judecată, inculpații au curățat apartamentul celor doi directori de următoarele bunuri: o cameră video digitală marca JVC, un aparat foto digital Sony, două telefoane mobile Sharp și Samsung, două ceasuri argintate de mână, seturi de bijuterii din aur alb cu piatră, cercei din aur alb și aur galben, inele din aur, pandantive din aur galben, brățări din aur galben, un ser de bijuterii din argint, un set de bijuterii din aur galben pentru copii, butoni bărbătești din aur galben, lanțuri din aur galben și suma de 1.100 de lei.

Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vinde apartamentele

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele
Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele

Liberalii îi acuză pe cei din PSD Suceava că au ca program de guvernare furtul primarilor și că au devenit agenții electorali ai Moscovei

Final de an școlar cu diplome, premii, plachete, vouchere de 200 lei și bijuterii personalizate, la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți

Festivitatea de încheiere a anului școlar la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți
Festivitatea de încheiere a anului școlar la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți