Fii cabrio



Fii cabrio
Fii cabrio

Nici bine nu s-a lansat coupe-ul Audi A5 că iată au apărut și primele indicii despre versiunea decapotabilă a modelului premium. Nu vor exista diferențe majore în ceea ce privește suportul tehnic pentru A5 cabrio, însă vor fi adoptate unele măsuri specifice acestui gen de mașini. Portbagajul va fi mult mai redus ca la A5 coupe, interiorul va putea găzdui patru persoane iar caroseria va rămâne tot în două uși. Nu este nimic cert în ceea ce privește materialul din care va fi realizat acoperișul retractabil dar este de dorit ca acesta să fie unul metalic, pe de o parte pentru a asigura o mai bună protecție a pasagerilor în caz de răsturnare, iar pe de altă parte pentru a se încadra mai bine cu linia generală a mașinii. Propulsia va fi în mare parte preluată de la A5 însă există și posibilitatea montării unor motoare hibride. Prezența lui A5 cabrio obligă Audi să scoată din circuit decapotabila A4, singura versiune de acest tip în trei uși. Debutul exoticului A5 cabrio este preconizat între 2008 și 2009.