Furt și distrugere

Fier din gabioanele de rezistență ale malurilor râului Suceava



Un tânăr în vârstă de 25 de ani și doi minori, de 16, respectiv 13 ani, au fost prinși în timp ce desfăceau fierul beton din gabioanele de rezistență de pe malul stâng al râului Suceava, pe raza comunei Straja, încărcându-l într-o căruță. Este un tip de furt cu care polițiștii s-au întâlnit în mai multe rânduri, fierul fiind vândut la centrele de colectare.
De această dată autorii au fost prinși de poliție în flagrant, vineri dimineață, în jurul orei 10.00.
Polițiștii de la Secția Rurală Vicovu de Sus, cei care i-au depistat, au găsit asupra lor un bomfaier manual, un patent și un clește, folosite la secționarea barelor din fier.
În căruța cu care cei trei ajunseseră în zonă au fost găsite 12 bare fier beton, tăiate din scheletul metalic al gabioanelor.Cei trei suspecți, dintr-o familie de romi din Vicovu de Sus, au declarat că urmau să comercializeze fierul la un centru de colectare pentru a face rost de bani.
Valoarea pagubelor a fost estimată la 200 de lei.



Recomandări

Hoții care au golit boxa unui apartament din Suceava au petrecut doar 24 de ore în arest