„Pentru aceasta te-am lăsat în Creta, ca să îndreptezi cele ce mai lipsesc și să așezi preoți prin cetăți, precum ți-am rânduit: de este cineva fără de prihană, bărbat al unei femei, având fii credincioși, nu sub învinuire de desfrânare sau neascultători. Căci se cuvine ca episcopul să fie fără de prihană, ca un iconom al lui Dumnezeu, neîngâmfat, nu grabnic la mânie, nu dat la băutură, pașnic, nepoftitor de câștig urât, ci iubitor de străini, iubitor de bine, înțelept, drept, cuvios, cumpătat, ținându-se de cuvântul cel credincios al învățăturii, ca să fie destoinic și să îndemne la învățătura cea sănătoasă și să mustre pe cei potrivnici. Pentru că mulți sunt răzvrătiți, grăitori în deșert și înșelători, mai ales cei din tăierea împrejur, cărora trebuie să li se închidă gura ca unora care răzvrătesc case întregi, învățând, pentru câștig urât, cele ce nu se cuvin. Unul dintre ei, chiar un prooroc al lor, a rostit: cretanii sunt pururea mincinoși, fiare rele, pântece leneșe. Mărturia aceasta este adevărată; pentru care pricină, mustră-i cu asprime, ca să fie sănătoși în credință, și să nu dea ascultare basmelor iudaicești și poruncilor unor oameni, care se întorc de la adevăr.” (Tit 1, 5-14)
Apariția creștinismului a însemnat o revoluție în sensul deplin al cuvântului, o schimbare totală. De aceea, din totdeauna credința noastră predică schimbarea, pocăința. Dar această schimbare nu este o noutate, puterea de a o împlini se adăpostește în fiecare dintre noi. În comportamentul Mântuitorulul Hristos nu se găsește nici un exclusivism, nici o barieră etnică, socială sau rasială. Astfel, El vindecă o femeie cananeeancă și servitorul unui ofițer roman, aduce ca exemplu comportamentul „bunului samarinean”, vorbește teologie cu o femeie samarineancă, intră în casa unui vameș, iar exemplele ar putea continua. Hristos găsește în fiecare om acea scânteie de dumnezeire și bunătate, iar prin atitudinea Lui o scoate la lumină. Din învățătura Mântuitorului s-au inspirat și sfinții apostoli, care nu au ocolit nici un neam, considerând că fiecare este vrednic să primească credința creștină. Ei au văzut în oameni nu ceea ce erau, ci ceea ce puteau deveni. Cine se putea gândi că într-o femeie desfrânată se poate adăposti o dorință de sfințenie, că într-un prigonitor al creștinismului se poate ascunde cel mai mare misionar al Bisericii. De aceea, apostolul afirmă că toate sunt curate pentru cei curați. Apostolii și preoții pleacă în misiune din poziția unor oameni ce văd bunul și curatul din creație. Este o lecție pentru noi să nu judecăm la suprafață, să nu condamnăm ceea ce vedem, ci, dimpotrivă, să vedem în fiecare om un viitor slujitor al sfințeniei. Sfânt este omul ce îi vede și pe ceilalți sfinți, bun este omul ce îi vede și pe ceilalți buni.
(Ciprian OLINICI)
