Au trecut zile întregi de la meciul tur dintre Steaua și Ujpest, iar până la campania declanșată de un ziar central, eu nu aflasem despre acel banner din peluza stelistă, despre care a scris ieri și colegul de rubrică. La transmisia meciului, Emil Grădinescu, cunoscător al limbii maghiare, a vut delicatețea să tacă. Abjecția celui care l-a creat și a celor care l-au afișat este incomensurabilă. Sunt mâhnit și de multitudinea celor care nu consideră ieșită din comun această „glumă” deplorabilă și comentează pe diverse bloguri, astfel: Au sărit și băieții puțin calul, ce mare lucru?! Dar pe ungurii ăia care au devastat trenul, care ne-au înjurat, ne-au stropit cu apă și ne-au arătat degetul mijlociu, nu i-ați văzut?… Cam așa deturnează ignoranții subiectul. Națiunea maghiară n-ar trebui să fie reprezentată de burtoșii ăia cu gușați, cu cefele cutate și minte tulbure, ci de mulțimea cernită care aprindea lumânări pentru românul Marian Cozma.
Pe cei care minimalizează gestul abominabil al peluzărilor, îi invit să-și imagineze totul pe dos. Că suporterii unguri ar fi afișat la adresa noastră mesajul acela abominabil… Vă dați seama ce furie ne-ar fi cuprins, de la vlădică până la opincă? Da, cumplit de dificil să fii în postura celui „ironizat” în halul ăsta. Energiile negative sunt imposibil de stăpânit în astfel de cazuri, iar asta este valabil și în cazul maghiarilor. Sper să se fi terminat totul cu bine aseară, iar cei care au avut curajul nebun de a-și însoți echipa să scape teferi. Un jucător stelist își făcea planul cu un gol rapid care i-ar liniști și pe ungurii din teren, și pe cei din tribune. Pe fotbaliști poate, dar cu peluzării lor treaba stă pe dos. Când echipa nu mai are șanse, ăștia caută alte „satisfacții”!
