Fiecare cu ale lui



Evident că apropierea meciurilor din preliminariile Campionatului European polarizează interesul tuturor celor interesați de fotbal, fiindcă în principiu echipa reprezentativă este a noastră, a tuturor românilor, indiferent de dragostea noastră pentru o echipă de club sau alta. De aceea, atât cei direct implicați (FRF, antrenori, jucători),cât și restul oamenilor angrenați în fenomen (alți jucători, alți antrenori, președinți de cluburi etc.) ori simpli spectatori, toți se simt obligați să spună câte ceva, fiecare după gradul de implicare, gradul de inteligență ori doar ca să se bage în seamă. Desigur, adâncimile cele mai… adânci au fost atinse de domnul selecționer Edward Iordănescu, foarte convins că, citez, „Tre’ să fie o campanie de calificare, nu una de scuze”! Până aici, chiar suntem de acord cu distinsul domn a cărui principală calitate, de altfel unică, este aceea că îl cheamă cape ta’su, care chiar știa să ne califice, ba chiar într-un fel entuziasmant. După care mai bătea o Columbie, o Argentină… știți, chiar pe asta de-i campioanămondială acum! Ei, acum parcă lucrurile se prezintă puțin altfel, în sensul că un altul care se visaselecționerul României, clovnul Dan Petrescu, o ține p-aia cu „nu mai sunt meciuri câștigate dinainte, meciurile cu Andorra și Belarus sunt foarte grele”!!! Zău, mă? Așa o fi, cred că le știi p-astea, cam de pe când pe echipa ta, campioana aia de 100 de ani încoace a României, au bătut-o alea de prin Gibraltar, Kosovo și alte entități d-astea neomologate chiar castate!… Păi Andorra și Belarus cred că te-ar fi desfigurat! Revenind, nu cred că va fi o campanie de scuze… că ăștia de se trezesc selecționeri n-au în obișnuințăchestia asta (vă amintiți de scuze de la Răzvănel, Daum, Rădoi, Pițurcă!?), dar pariez pe oricât vreți cănici de calificare nu va fi. Nu că ar fi Andorra vreo mare forță, însă ne pândește ditamai Kosovo! Dar și Israel! Știți, sunt din categoria la care, în vremea lui Iordănescu-tatăl, ne puneam doar problema scorului: le dăm 4 sau 7!? Acum, cică sunt adversari grei. Poate chiar își pun ei problema câte ne dau!



Recomandări