FIBA, 80 de ani de existență



Federația Internațională de Baschet, care în 1932 a fost alcătuită cu opt țări semnate și are acum 213 membri afiliați, împlinește azi 80 de ani de existență.
În cei 80 de ani de existență s-au organizat 16 ediții ale Campionatului Mondial, atât la masculin cât și la feminin, precum și 17 ediții ale Jocurilor Olimpice în care a fost inclusă disciplina baschet.
Cel mai important moment al existenței baschetului la nivel global datează din anul 1992, atunci când la Jocurile Olimpice de la Barcelona, pentru prima dată în istoria sportului cu mingea la coș, jucătorii profesioniști din NBA au participat la acea sărbătoare.