Fiat construiește din nou modele sportive și o face mai bine decât pare la prima vedere.
Renașterea diviziei Abarth este considerată una din cele mai bune idei puse în practică de oficialii italieni, ce și-au dorit să scoată în evidență talentul ingineresc și inovațiile care sălășluiesc în atelierele de lucru din Torino. În ultima perioadă Abarth a devenit o prezență constantă la marile evenimente, grație lansărilor operate dar și edițiilor speciale ce au venit una după alta. În acest sens, “Opening Edition” este o serie limitată, dezvoltată pe baza minicarului 500, căruia i s-au adus multiple schimbări la partea tehnică și estetică. Spre deosebire de modelele obișnuite 500 Abarth care dispun de un motor de 135 de cai putere, versiunile 500 Abarth “Opening Edition” vor avea sub capotă un motor de 160 de cai putere.
Propulsorul de factură turbo este un agregat cu patru cilindri de 1.4 litri care transmite întreaga putere a motorului la punțile față când acul turometrului atinge 5.750 rpm în timp ce cuplul motor maxim de 230 Nm este obținut la aproape 3000 rpm.
Cât despre performanțe, numai de bine. 500 Abarth “Opening Edition” are nevoie de 7.4 secunde a ajunge la 100 km/h iar viteza de vârf ajunge la 211 km/h.
Dacă la exterior, noua serie limitată se individualizează prin nuanțele speciale ale caroseriei și jantelor de 17 inch, Alb respectiv Gri și Titanium, geamurile fumurii, etrierele vopsite în roșu, plus tradiționala serie de marcaje pe caroserie, interiorul este personalizat de un melanj agreabil de roșu, negru și alb folosit la decorarea diverselor componente. Scaunele din piele și inserturile din aluminiu întregesc nota veselă și tinerească a habitaclului. Trenul rulant dispune de suspensii sport, discuri de frâna perforate și pneuri Pirelli de dimensiunile 205/40 ZR 17.
Conform celor promise de Fiat, vor fi produse doar 100 de exemplare 500 Abarth “Opening Edition”.