Fiat 500 Abarth AC, torpila din Torino



Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008

Fiat iubește sporturile cu motor. Aproape că nu există competiție sau campionat unde mărcile concernului italian să nu calce pe asfaltul pistei. Chiar și compania mamă are propria divizie de performanță, Abarth, care poate transforma oricând setea de putere în realitate. Minunea se poate întâmpla chiar și nevinovatului 500, mezinul familiei Fiat, intrat pe mâna unui grup de profesioniști care l-au înzestrat cu o herghelie de cai putere și o garderobă pe măsură.
Noua versiune sport preparată de Abarth și Fiat Style Centre ce derivă din modelul de serie 500 se numește Assetto Corse, o ediție exclusivă și limitată cu ADN de bolid și fire vicleană.
Înainte să aibă contact cu lumea exterioară, noua versiune a fost supusă unei cure de slăbire drastice în urma căreia au fost date jos 180 de kilograme. Modificările au continuat la exterior, unde spoilerul găzduiește acum o priză de aer centrală de dimensiuni mari pe care este vopsit numele autorului, Abarth, flancată în lateral de două guri de ventilație și alte două deasupra. Nici capota nu a scăpat neatinsă de mână inginerilor, aici fiind dispuse alte prize de ventilare din carbon, necesare unui motor mic, de 1.4 litri, dar foarte voinic, posesor a 200 de cai putere, unul și unul, care vor avea misiunea de a împinge cele 930 de kilograme ale mașinii sport.
Propulsorul pe benzină dotat cu o turbină Garret GT, generează un cuplu motor de 300 Nm la 3000 de rotații pe minut, trimis punții față prin intermediul unei transmisii manuale în șase trepte de tipul M32.
Pachetul sportiv al noului 500 Assetto Corse mai dispune de jante de 17 inch vopsite în nuanța caroseriei, un eleron spate masiv, evacuare dublă îmbrăcată în crom și oglinzi retrovizoare de mici dimensiuni. Trenul rulant beneficiază de performantul sistem de frânare Brembo, cu discuri perforate de dimensiuni 305×28 mm, etriere cu patru pistonașe și suspensii sport McPherson. Încălțat cu pneuri 205/50 ZR17 și înveșmântat în culorile tradiționale ale scorpionului (emblema Abarth) micul model sport este gata să mănânce asfaltul.
Prețul nu a fost comunicat, dar nu vă închipuiți că veți scăpa prea ieftin cu 500 Assetto Corse, mai ales că doar 49 de modele vor ajunge să fie produse.


Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008
Fiat-500-Abarth-Assetto-Corse-2008