Emisiune filatelică

„Fiare de călcat (II) – Colecții românești”



Romfilatelia a pus în circulație începând cu data de 1 septembrie a.c. emisiunea filatelică „Fiare de călcat (II) – Colecții românești”.
Emisiune realizată cu prilejul celui de-al 14-lea Congres Internațional al Colecționarilor de Fiare de Călcat
Emisiunea, care vine în completarea primei serii (care a cuprins cinci mărci poștale și o coliță dantelată și care a fost pusă în circulație în luna februarie), este alcătuită din șase timbre, cu valori nominale cuprinse între 0,8 lei și 14,5 lei, precum și o coliță nedantelată.
În acest an, orașul Sinaia găzduiește în premieră în țara noastră, în perioada 1 – 3 septembrie, cel de-al 14-lea Congres Internațional al Colecționarilor de Fiare de Călcat.
Cu această ocazie, Romfilatelia a emis emisiunea filatelică „Fiare de călcat” (I și II), care vizează piese din colecțiile românești.
Mărcile poștale din emisiunea „Fiare de călcat (II)” sunt ilustrate cu exemplare din perioade diferite produse în Belgia, Birmania (Uniunea Myanmar), Italia și Elveția.
O varietate de modele în funcție de mecanismul de funcționare și de utilizare
Cunoscând o varietate de modele în funcție de mecanismul de funcționare sau de utilizarea acestora (pentru uz industrial, casnic, general ori pentru voiaj), fiarele de călcat au suferit de-a lungul timpului o serie de transformări de la fiarele de călcat care utilizau cărbuni, până la cele electrice și cele cu aburi.
Cum gusturile, obiceiurile de consum și necesitățile consumatorilor au evoluat în timp, și formele fiarelor de călcat au fost modificate, de la cele care imitau păsări, animale sau nave, până la forme estetice moderne, care pun accentul pe ușurința utilizării, pe consumul de energie electrică și pe fiabilitate.
Tirajul total al emisiunii este de 2.758.000 timbre
Mărcile poștale, machetate de Ioan Chirescu, sunt tipărite în sistem offset în patru culori pe hârtie cromo-gumată și sunt paginate în coli de 28 de timbre, și minicoli de opt timbre plus vinietă.
Tirajul total al emisiunii este de 2.758.000 timbre (din care 2.646.700 în coli de 28 de timbre, și 100.800 în minicoli de opt timbre plus vinietă).
Acestora li se adaugă 7.800 de colițe nedantelate și 3.500 de produse filatelice speciale.
Au fost realizate un plic de corespondență format DL având imprimat timbrul emisiunii cu valoarea de 1 leu, 900 de seturi FDC (două plicuri) din care 400 de seturi echipate cu timbrele emisiunii numerotate cu negru și obliterate cu ștampila “prima zi”, și 500 seturi speciale echipate cu timbrele emisiunii având atașate viniete tematice numerotate cu roșu și obliterate.