Feude

Greu de crezut, dar într-o instituție (de stat!) ieșeană, 149 de salariați sunt rude între ei, angajările fiind făcute, evident, în ultimii 10-15 ani. Pe jumătate de pagină format mare, o gazetă înșiră nume, funcții și ranguri în încrengătura rubedeniilor: soț, soție, mamă, tată, cumnat, fii, fiice, nași, frați, surori, verișori, nurori, cumătri, ba chiar și… soacre! Directorul mămoasei instituții consideră că exacerbarea nepotismului duce, de fapt, „la consolidarea relațiilor umane și la întărirea responsabilității fiecăruia în îndeplinirea cu maximă eficiență a sarcinilor de serviciu”. Cât de „principiale” pot fi aceste relații de serviciu când soția dă dispoziții soțului, iar acesta își cheamă la ordine fiii, nepoții, nașii, soacrele, mai ceva ca-ntr-o comedie bufă? Ușor de bănuit.
Dar promovările, cum s-or face? De sancționat, se sancționează la fel, pentru aceeași abatere, și fiica șefului, și nepoata portarului? Fostul director, care-și angajase nevasta pe post mănos de adjunct și cumnata inspector principal, consideră că-i vorba despre „niște banalități”. Aici aflându-se, cum spun francezii, „la substantifique moelle”, adică sensul profund, bine ascuns, al întregii afaceri: sentimentul impunității, dublat de credința că instituția e-o feudă personală. Din franceză își trage rădăcinile și termenul „nepotism” („nepotismé”), dacă nu și din italiană („nipote”, cu trimitere directă la privilegiile conferite de papi supușilor, adesea fiii lor nelegitimi); oricum, fenomenul este asimilat, în literatura de specialitate, cu abuzul de putere.
Nepotismul nu ocolește Parlamentul European (nu mai dăm banalizatul exemplu românesc), unde 20 de europarlamentari și-au angajat rubedenii (pe banii UE!) ca asistenți. Într-o ședință din 2008 s-a decis curmarea practicii, dar Biroul Parlamentului a prelungit îngăduința până în anul 2014, cu motivația „oamenii care și-au aranjat deja viața nu trebuie să și-o perturbe brusc din cauza schimbărilor”. Poți să spui că nu-i așa?
În lumea universitară (de la noi) nepotismul endemic transformă catedrele în feude închise și bine apărate. La o universitate ieșeană, capul familiei, prof. dr., este director de departament, soția, profesoară la același departament, fiica, asistentă, fiul, șef de lucrări. Se pare că alte rude n-a avut. La Facultatea de Teologie de la Sibiu, fiii își dau doctoratul cu tatăl (lumesc) – ș.a.m.d.. Cum se vede, fenomenul e vechi de când hăul și întins ca pecinginea. Papa Calixtus III, șeful familiei Borgia, și-a uns doi nepoți cardinali. Unul dintre ei avea să ajungă Papă și, la rându-i, le-a conferit rang de cardinal unor nepoți în vârstă de 14 ani, primul, și 16 ani, cel de al doilea. În Belgia, prim-ministrul Van den Bosche și-a căftănit fiica, Freya, cu rang de ministru la vârsta de 28 de ani. Wathelet jr. a ajuns ministru la 26 de ani sub oblăduirea tatălui, ministrul Wathelet sr.
În Grecia, prim-ministrul Karamanlis (2004-2009) este nepotul prim-ministrului precedent, tot un Karamanlis. Dora Bakoyani, fost ministru de Externe, era fiica prim-ministrului Mitsotakis. În India, familia Nehru-Gandhi își transmite înalte funcții din tată-n fiu. Ca și în Irlanda, unde posturile din Oireachtas (Parlament) sunt adesea moșteniri de familie. Soția prim-ministrului din Trinidad-Tobago a devenit imediat ministru. Nu mai puțin de nouă nepoți, mamă, mătușă, și-a oploșit în poziții permanente din Adunarea Națională venezueleană președintele Adunării, Flores, sub oblăduirea lui Hugo Chavez.
În USA, 30 de rude ale președintelui Grant au prosperat financiar prin numiri guvernamentale. Cât despre lumea arabă, nici nu mai încap listele de nume… Deci, e vechi și-ntins păcatul. La noi, chiar dacă și-a înfipt soața, fie și neoficial, în fruntea țării și fiul în fruntea unui județ, Ceaușescu a combătut strict fenomenul nepotismului („Quod licet Jovi…”), în vreme ce acum „politica de cadre” este lăsată la voia șefului de instituție: se mai însoară o rubedenie? Mai creăm un post – cel puțin așa s-a procedat până acum, de au ajuns aceleași organisme statale, cu însărcinări mai puține după Revoluție, să aibă state de personal duble. Cât privește cele 149 de rude înregistrate la Iași, recordul chiar e demn de „Guinness Book”. Cu certitudine, nu se va lua nici o măsură.