Grav

Fetiță în vârstă de 2 ani, rănită de un cal, în curtea casei



O fetiță în vârstă de numai 2 ani se află în stare destul de gravă în Secția de Chirurgie Infantilă a Spitalului Județean Suceava, după ce a fost lovită de un cal, chiar în curtea casei. Fetița, V.E., a ajuns la spital cu traumatism cranio – facial și hematoame, necesitând mai multe zile de îngrijiri medicale. Părinții acestea au povestit că incidentul s-a petrecut sâmbătă după amiază, pe când copiii se aflau la joacă. Aceștia spun că, la un moment dat, calul aflat în grajd a reușit să iasă de acolo, deși era prins în lanț și avea și căpăstru, și a luat-o la goană prin curte. Dacă ceilalți copii au reușit să fugă din calea animalului, fetița de 2 ani a fost surprinsă de acesta și lovită în plină figură. Tatăl micuței, care se afla în casă, a auzit țipete și a ieșit în curte. Văzând că fetița este rănită, bărbatul a sunat la Serviciul Județean de Ambulanță, pentru ca aceasta să fie transportată la spital.
Tatăl fetei declară că animalul nu este agresiv, dar că nu știe dacă îl va mai păstra în gospodărie.
Sâmbătă seara a ajuns la Spitalul Județean și o tânără în vârstă de 18 ani, din Bălăceana, care a încercat să se sinucidă prin ingestie cu medicamente.
Tânăra, P.C., a dar bir cu fugiții din spital ieri dimineață, după ce și-a mai revenit.



Recomandări