Fetița în vîrstă de numai șase luni care a fost grav rănită în accidentul de sîmbătă seară din comuna Sucevița și care a fost cauzat de un bărbat beat aflat întins pe mijlocul drumului a murit într-un spital ieșean. Deși micuța, Ramona M.R., a fost transportată chiar din seara accidentului la Clinica de Neurochirurgie din Iași, fiind în comă de gradul patru și avînd mai multe leziuni foarte grave la cap, în cele din urmă, cu toate eforturile medicilor, fetița a decedat în noaptea de luni spre marți. Accidentul de sîmbătă seară din interiorul comunei Marginea a fost provocat de un bărbat beat întins pe mijlocul șoselei, acesta fiind evitat de un autoturism care trecea prin zonă. Numai că, prin manevra de evitare a bărbatului întins pe jos, șoferul mașinii, Daniel Valerică Rusu, a pierdut controlul autoturismului, izbindu-se puternic într-un copac de pe marginea drumului. În urma impactului deosebit de violent, o femeie aflată în mașină, Maricica Rusu, de 26 de ani, din Sucevița, a murit pe loc, iar alte cinci persoane au ajuns cu diverse răni la spital.