Din nou

Fetiță de opt ani, victimă într-un accident

O fetiță în vârstă de opt ani a fost victima unui accident rutier petrecut luni în municipiul Rădăuți. Accidentul s-a produs în jurul orei 13.20, pe strada Constantin Dobrogeanu Gherea
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, Ovidiu B., în vârstă de 23 de ani, din Rădăuți, aflat la volanul unui autoturism BMW, a lovit-o ușor pe minoră, care s-a angajat în traversare prin loc nepermis și fără a se asigura. Copila a suferit răni pentru care necesită în jur de zece zile de îngrijiri medicale.
Din păcate, accidentul de la Rădăuți este doar ultimul dintr-o serie de astfel de evenimente rutiere. Două dintre ele, petrecute în interval de mai puțin de o săptămână s-au sfârșit tragic. Un copil de cinci ani a fost accidentat mortal, pe un drum comunal din Bosanci, după ce a țâșnit în fața unei mașini. Cealaltă tragedie s-a petrecut la Dornești, un copil de doi ani fiind strivit de o cisternă, după ce s-a băgat sub autotren în timp ce acesta staționa.

Recomandări

O femeie care era pasager într-un autobuz TPL a ajuns la spital după ce șoferița de la volan a frânat brusc pentru a evita un accident

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține

S-a lăsat cu cătușe după o bătaie începută într-o casă și continuată pe stradă. Victima a făcut un live pe rețele