O fetiță de 9 ani din municipiul Rădăuți a fost transportată luni seară la Spitalul Județean din municipiul Suceava, după ce a fost victima unui accident rutier la Rădăuți.
Luni, în jurul orelor 19.00., rădăuțeanul Mihai C., în vârstă de 54 de ani, se deplasa pe Calea Bucovinei, la volanul unui autoturism marca Dacia 1310, dinspre centrul localității spre Suceava. La un moment dat, șoferul Daciei a fost surprins de apariția în carosabil a unui copil care se angajase în traversarea drumului, printr-un loc nepermis, prin fața unui alt autoturism ce se afla parcat pe același sens. În aceste condiții, B.I.D., de 9 ani, a fost acroșată cu partea dreaptă a mașinii, fiind rănită grav.
Fetița a fost transportată la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticată cu „fractură deschisă treime inferioară gamba stângă”, leziuni care necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale, apoi medicii au decis transferul la Spitalul Județean Suceava.
Potrivit primelor cercetări întreprinse de către lucrătorii de poliție, vina producerii accidentului aparține minorei care a traversat strada printr-un loc nepermis și fără să se asigure. Șoferul autoturismului implicat în accident a fost verificat cu etiltesterul, care a indicat valoarea zero, după care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice.




