Incident

Fetiță de 8 ani, în comă alcoolică după ce a băut cu alți copii



O fetiță în vârstă de numai 8 ani, din Suceava, a ajuns în comă alcoolică la Spitalul Județean Suceava, miercuri după amiază. Fetița, D.P., a fost internată în Secția de Pediatrie, unde i s-au administrat perfuzii și tratament de urgență.
Ieri dimineață, după ce a ieșit din comă, pacienta a povestit că a băut câteva guri de vin dintr-o sticlă găsită de către verișoara ei. Fetița a servit băutura împreună cu alți copii, pe când se afla în vizită la bunicii săi.
„Nu am băut mult, câteva guri, dar mi-a fost foarte rău. Verișoara mea a găsit sticla prin casă la ea și a adus-o când eram cu copiii la joacă. Am băut toți din sticlă, pe rând”, a povestit fetița.
Aceasta se află acum în afara oricărui pericol, dar medicii atrag atenția părinților că astfel de incidente se pot transforma în tragedii.
Medicul Iulia Frunză, șefa Secției Pediatrie II din cadrul Spitalului Județean, recomandă părinților să păstreze băutura în locuri ferite, care să nu fie la îndemâna copiilor. Pediatrul spune că și o cantitate redusă de alcool poate aduce copilul în stare comatoasă și se poate solda cu decesul acestuia.
„Din păcate sunt foarte frecvente situațiile în care copiii ajuns la noi în stare gravă din cauza neglijenței părinților. Părinții lasă la îndemâna micuților băutură, medicamente și alte substanțe toxice, nefiind conștienți de ceea ce se poate întâmpla. Neatenția părinților poate costa sănătatea și chiar viața micuților”, a mai spus Iulia Frunză.