Decizie

Fetița de 8 ani, din Horodniceni, bătută de mătușa care o avea în îngrijire, va fi crescută de un asistent maternal



Fetița în vârstă de 8 ani din comuna Horodniceni care a fost bătută de mătușa în grija căreia a fost lăsată de părinții ei, care locuiesc tot la Horodniceni, a fost dată în plasament la un asistent maternal profesionist. Pe toată perioada plasamentului la „părintele de profesie”, fetița nu va putea fi vizitată de părinți, ale căror drepturi părintești au fost suspendate, sau de alte rude.
Purtătoarea de cuvânt a Protecției Copilului Suceava, Nicoleta Daneliuc, ne-a spus că fetița, care locuia de ceva timp la mătușa și unchiul său (fratele tatălui fetei), a fost consiliată psihologic în perioada în care a fost internată în Centrul de Primire Minori în Regim de Urgență Suceava, după ce le-a declarat anchetatorilor că a fost agresată în mod repetat și supusă la un tratament inuman, aplicându-i-se mai mult pedepse umilitoare de către mătușă.
Cel mai grav din toată această poveste este faptul că s-a descoperit că fata a avut anul trecut un braț fracturat, posibil tot din cauza bătăilor încasate, însă minora nu a fost dusă la spital. „În urma anchetei sociale, a discuțiilor pe care minora le-a avut cu specialiștii din cadrul Protecției Copilului, s-a decis ca fata să fie plasată în regim de urgență la un asistent maternal profesionist. Instanța judecătorească este cea care va decide dacă copilul va reveni în familia naturală sau nu”, a completat Nicoleta Daneliuc.
Mătușa agresivă s-a ales cu dosar de cercetare penală
Totul a plecat de la o serie de sesizări ajunse la urechile polițiștilor și asistentului social din cadrul Primăriei Horodniceni. Fata în vârstă de 8 ani era în grija unchilor, deși părinții săi stau în aceeași comună. Aceștia din urmă, care mai au un copil în vârstă de 6 ani, au motivat că au dat fata în îngrijirea celor doi unchi pentru că aceștia au condiții materiale mai bune, nu au copii, deși și-au dorit unul, și stau mai aproape de școala din sat, la care învață minora. Micuța s-a plâns însă că este bătută de mătușă și a cerut disperată ajutor. Ea a mai povestit că a fost supusă și la pedepse, fiind obligată să stea noaptea cu mâinile în sus. Polițiștii de la Horodniceni s-au autosesizat despre acest caz și au demarat o anchetă. Măriuța Mâncaș, în vârstă de 45 de ani, femeia acuzată de agresiune, a negat că a bătut-o pe fată și susține că aceasta a inventat întreaga poveste. Totuși, având în vedere leziunile identificate, față de femeia în vârstă de 45 de ani s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rele tratamente aplicate minorului.



Recomandări

Tânăra care s-a sinucis la Broșteni a avut o copilărie grea. Victimă a familiei dezorganizate, tentative de automutilare și suicid

Ioana, o fată care abia împlinise de câteva luni de zile vârsta de 18 ani, și-a pus capăt zilelor
Ioana, o fată care abia împlinise de câteva luni de zile vârsta de 18 ani, și-a pus capăt zilelor

Tânăra care s-a sinucis la Broșteni a avut o copilărie grea. Victimă a familiei dezorganizate și cu tentative de automutilare și suicid

Ioana, o fată care abia împlinise de câteva luni de zile vârsta de 18 ani, și-a pus capăt zilelor
Ioana, o fată care abia împlinise de câteva luni de zile vârsta de 18 ani, și-a pus capăt zilelor