Alarmant

Fetiță de 6 ani, adusă la spital cu 15 căpușe pe piele



O fetiță de 6 ani, din Vatra Dornei, a ajuns marți la spitalul din localitate, după ce a fost mușcată de nu mai puțin de 15 căpușe care i-au rămas fixate pe piele. Minora a fost supusă unor intervenții de mică chirurgie, în urma căreia medicii i-au extras căpușe din zona jugularei, a toracelui, a picioarelor și din zona suprapubiană, acesta fiind cel mai grav caz de până acum. În total, în minivacanța de 1 mai au ajuns la spital peste 30 de persoane mușcate de căpușe, de la copii de un an și șase luni până la bătrâni de 76 ani, arată datele contabilizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Suceava.
Cei mai mulți pacienți sunt din Rădăuți, Suceava și Vatra Dornei
Potrivit statisticii, în ultimele patru zile, la Spitalul Suceava s-au prezentat șapte persoane mușcate de căpușe, la Spitalul Rădăuți – 11, la Spitalul Vatra Dornei – opt, la Spitalul Câmpulung Moldovenesc – trei, iar la Spitalul Fălticeni – două. Din cei 31 de pacienți care au ajuns la unitățile spitalicești din județ în urma mușcăturilor de căpușe, 17 erau bărbați, iar restul femei. Pe categorii de vârstă, situația este următoarea: câte două cazuri la grupele de vârstă 1 – 4 ani și respectiv 15 – 19 ani, nouă la grupa de vârstă 5 – 14 ani, 10 la grupa de vârstă 20 – 54 ani, opt la grupa de vârstă 55 ani și peste.
Căpușele sunt insecte parazite care se hrănesc cu sânge. Dintre bolile majore transmise de căpușe la om amintim boala Lyme, care de la începutul anului a fost depistată deja la două femei, ambele din Rădăuți (o angajată a unei societăți de turism și o fostă asistentă medicală de la Boli Contagioase), și encefalita.
Persoanele care petrec mult timp în aer liber, cele mai expuse
Medicii avertizează că, în această perioadă, riscurile de îmbolnăvire prin infectarea cu patogeni transmiși de căpușe au crescut, mai ales în cazul persoanelor care petrec mult timp în aer liber. Pentru prevenirea mușcăturilor de căpușe, medicii recomandă purtarea de haine deschise la culoare, pe care să se vadă ușor căpușele, bluze cu mâneci lungi, strânse pe încheietura mâinii, pantaloni lungi și strânși pe gleznă și peste care se trag șosetele și pantofi fără orificii sau decupaje.
Pe pielea expusă pot fi aplicate substanțe repelente care să îndepărteze căpușele, însă medicii reamintesc că acestea nu oferă protecție decât câteva ore.
Medicii atrag atenția că îndepărtarea precoce a căpușelor fixate pe piele este foarte importantă în reducerea riscului de îmbolnăvire cu boli transmise de aceste insecte parazite și precizează că îndepărtarea trebuie făcută cu o pensetă.
Cum îndepărtăm în siguranță căpușele fixate pe piele
Este indicat ca persoana care îndepărtează căpușele să se protejeze cu mănuși, deoarece există riscul ca, în manevra de îndepărtare a căpușelor, acestea să fie „sparte”, iar sângele din corpul lor să ajungă în contact cu pielea persoanei care face această manevră. În cazul în care căpușa este infectată cu bacterii/virusuri, acestea pot fi transmise prin microleziunile de la nivelul pielii, adaugă medicii.
Aplicarea unor produse ca ulei, untură, acetonă, petrol, alcool iodat, alcool sau arderea cu țigara este absolut interzisă pentru că aceste „tratamente” nu fac decât să irite căpușa, care va produce mai multă salivă, salivă care este injectată în organismul gazdei din care se hrănește, crescând astfel riscul transmiterii agenților patogeni. Medicii recomandă ca în cazul în care îndepărtarea căpușelor nu este posibilă, să se facă tratament cu un acaricid (substanță chimică anticăpușe), după care insectele vor cădea singure.