O fetiță în vârstă de 5ani, din Udești, a ajuns marți seara la Spitalul Județean Suceava în stare gravă după ce a fost accidentată de un biciclist. Micuța, A.P., a fost diagnosticată cu traumatism cranio – facial, plagă în regiunea parietală stângă și escoriații la nivelul feței, fiind ulterior internată în Secția de Chirurgie Infantilă. Mama fetiței ne-a povestit ieri că pe când aceasta se întorcea acasă de la bunica ei a fost surprinsă de o bicicletă, care a lovit-o în plin. Pe bicicletă se afla un alt copil, care nu a observat-o la timp pe A.P.
Din primele cercetări efectuate de către polițiști, a rezultat că marți, în jurul orelor 15.00, pe drumul comunal ce face legătura între localitățile Udești și Merești din comuna Udești, minorul L.A.C. din localitate, în timp ce conducea bicicleta, a pătruns pe contrasens, unde a surprins și accidentat-o pe fetița de 5 ani.
Accidentul s-a datorat faptului că biciclistul nu a redus viteza de deplasare pe o porțiune de drum în coborâre și la o curbă la stânga, motiv pentru care a pierdut controlul asupra direcției de mers. Cercetările sunt continuate de lucrătorii Postului de Politie Udești pentru identificarea autorului, care a dispărut de la domiciliu după producerea accidentului. În funcție de evoluția stării de sănătate a victimei se va dispune procedural.





