Tragic

Fetiță de 11 ani, moartă din cauza rujeolei



Dr. Cătălina Zorescu: „Fetița a decedat din cauza unor complicații”
Dr. Cătălina Zorescu: „Fetița a decedat din cauza unor complicații”

O fetiță de 11 ani, elevă în clasa a IV-a la școala generală din Izvoarele Sucevei, a murit luni din cauza rujeolei, o afecțiune deosebit de contagioasă și gravă prin complicațiile pe care le poate produce, acesta fiind primul caz de deces prin rujeolă înregistrat în județ în 2012. Minora a decedat în Spitalul Suceava, unde fusese internată de câteva zile, prin transfer de la Spitalul Rădăuți.
Cazul a intrat în atenția Direcției de Sănătate Publică (DSP) Suceava, care a informat ieri, prin vocea directorului executiv adjunct medical dr. Cătălina Zorescu, că minora decedată era vaccinată împotriva bolii.
Nouă copii de la școala din Izvoarele Sucevei prezintă simptome specifice rujeolei
„Fetița a decedat din cauza unor complicații. Analizele de laborator pentru confirmarea diagnosticului de rujeolă sunt efectuate la Iași și București”, a precizat medicul.
Responsabilul DSP a adăugat că la școala generală din Izvoarele Sucevei, cu un efectiv de 90 de elevi, nouă copii prezintă simptome specifice rujeolei. De menționat că, în județ, în acest an, s-a înregistrat o epidemie de rujeolă, numărul bolnavilor ajungând în momentul de față la 586.
Rujeola, cunoscută sub numele de pojar, este o boală infecțioasă virală extrem de contagioasă, caracterizată prin febră mare, tuse, tulburări respiratorii, secreții nazale și oculare, precum și erupții cutanate. Boala este mai gravă în cazul copiilor mici. Netratată, rujeola poate avea complicații grave, printre care otita, pneumonia și encefalita.
Statistici DSP: Peste 95% dintre copiii suceveni sunt vaccinați împotriva rujeolei
Medicii îi sfătuiesc pe cei care prezintă simptomatologie specifică rujeolei să se prezinte urgent la medicul de familie sau la specialistul în boli infecțioase pentru stabilirea diagnosticului și tratament.
În județul Suceava, la ora actuală, peste 95% dintre copii sunt vaccinați împotriva rujeolei. Potrivit dr. Cătălina Zorescu, serul se administrează prima oară la copiii cu vârste între 13 și 15 luni. O a doua vaccinare se realizează la vârsta de 7 ani (clasa I).