Fetița aruncată joi dintr-un taxi va fi externată, mama rămâne în spital



Fetița de un an și jumătate aruncată joi dintr-un taxi va fi externată vineri, când tatăl său va ajunge la Spitalul „Marie Curie” din Capitală, iar mama, care susține că nu a vrut să-i facă rău micuței, rămâne internată la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”, potrivit medicilor.
„Fetița este bine. Aleargă pe hol. O vom externa vineri, când va veni tatăl să o ia”, a declarat, pentru MEDIAFAX, managerul Spitalului „Marie Curie”, dr. Gabriel Smarandache.
Directorul de la „Marie Curie” a mai spus că familia va putea rămâne în spital până când „vor avea legătură pentru a reveni la Oradea”. „Sigur că vor putea rămâne în spital cât vor, astfel încât să ajungă la timp la tren, ca să se întoarcă la Oradea”, a adăugat managerul unității sanitare.
Mama fetiței – internată, ca și micuța, de joi – va rămâne la Spitalul „Alexandru Obregia”. „Pacienta a fost internată prin camera de gardă prin procedură nonvoluntară, potrivit legii sănătății mintale”, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia”, dr. Rodica Năstase.
Femeia este sub supraveghere, fiind evaluată psihologic și psihiatric. De vineri, ea primește medicația specifică diagnosticului „episod psihotic acut”. „Ea confirmă că are antecedente psihiatrice personale din 2010. Mai mult, a spus că atunci i s-a recomandat tratament, însă l-a întrerupt total, fără aviz medical, întrucât a considerat că s-a făcut bine”, a mai spus dr. Năstase.
Potrivit medicilor, pacienta a negat că ar fi vrut să-i facă rău fetiței. „Are însă o frică, întrucât simte că fetița ei este în primejdie, că cineva vrea să-i facă rău, și spune că a mai avut asemenea trăiri”, a adăugat medicul.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului „Alexandru Obregia” a mai spus că acțiunea de joi prin care femeia și-a aruncat copilul din taxi are caracter cert psihopatologic. „Este vorba despre un comportament halucinator delirant acut, care necesită supraveghere și monitorizare permanentă la momentul actual”, a explicat dr. Rodica Năstase.
În continuare, medicii îi vor face femeii evaluări periodice, pentru stabilirea unui diagnostic complet, de certitudine, și implicit a unei conduite terapeutice pentru momentul actual, dar și de perspectivă, a mai spus medicul.
În ceea ce privește discernământul femeii la momentul aruncării copilului din taxi, dr. Năstase a ținut să precizeze că acesta nu poate fi stabilit nici în policinică, și nici în spital, ci doar de către o echipă complexă de la Institutul Național de Medicină Legală „Mina Minovici”. „Stabilirea discernământului femeii asupra faptelor sale nu poate fi precizat decât de către INML, și în niciun caz de policlinici și de către spitale de psihiatrie. La rândul lui, INML va examina atât pacientul, cât și documentele întocmite de Spitalul Obregia, într-o comisie multidisciplinară”, a conchis medicul.
Femeia – în vârstă de 40 de ani, din Oradea, fost grefier la Curtea de Apel Oradea – și-a aruncat copilul, joi, dintr-un taxi cu care se deplasa pe podul Grant din Capitală.
Fetiță a suferit escoriații faciale și un traumatism cranio-cerebral minor, fiind transportată la Spitalul „Marie Curie”, iar mama ei, care prezintă tulburări de comportament, a fost dusă la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia”.
Cazul este anchetat de procurori de la Parchetul Capitalei, împreună cu polițiștii judiciariști.
Femeia le-ar fi spus polițiștilor că portiera taxiului s-a deschis accidental, în timp ce șoferul mașinii susține că femeia a deschis ușa și a aruncat copilul, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse din Poliție.
Ea și-ar mai fi aruncat copilul de alte două ori, iar miercuri, în timp ce se afla la Băile Felix, a fost nevoie de intervenția Poliției după ce i-a dat micuței să bea alcool, au informat surse din Poliție.
În cursul zilei de joi, femeia s-a urcat împreună cu fetița în tren și a venit la București. Apoi, a luat un taxi din fața gării, iar pe Podul Grant a deschis portiera și a aruncat fetița din mașină.