Accident

Fetiță accidentată grav, în timp ce traversa drumul fără să se asigure



O fetiță în vârstă de 10 ani a fost victima unui accident rutier petrecut miercuri, fiind internată acum în spital pentru a primi îngrijiri și tratament de specialitate.
Miercuri dimineață, în jurul orei 07.20, un bărbat în vârstă de 44 de ani, din comuna Horodniceni, conducea un autoturism VW pe drumul județean 208, prin satul Basarabi, din comuna Preutești, din direcția Fălticeni spre Dolhasca. La un moment dat, autoturismul condus de bărbat a acroșat cu partea stângă o fetiță de 10 ani, din localitate, care s-a angajat fără să se asigure în traversarea străzii prin loc nemarcat, de la stânga la dreapta având în vedere sensul de mers al autoturismului. În urma impactului, fetița a fost rănită grav, un echipaj al ambulanței transportând-o la Spitalul Municipal Fălticeni, de unde a fost transferată la Spitalul Județean de Urgență Suceava. Aici medicii au diagnosticat-o cu un politraumatism la gamba dreaptă, cu fractură de gambă dreaptă, și un traumatism la cotul drept, motiv pentru care a rămas internată în Secția de Chirurgie Infantilă a spitalului.
Conducătorul auto cât a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind 0,00 și i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.



Recomandări

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp

Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp
Doi tineri băuți și recalcitranți, încătușați lângă un Audi cu care intraseră într-un gard și într-un stâlp