Fetele, mai afectate de notele proaste decât băieții



Un studiu realizat de cercetătorii americani, publicat în Journal of Adolescent Health, a scos la iveală faptul că fetele sunt mai predispuse depresiei din cauza problemelor școlare, precum notele proaste, transmite Reuters.
Specialiștii au declarat că adolescentele care sunt exmatriculate sau suspendate în timpul liceului sunt mai predispuse unor depresii până la vârsta de 21 de ani, spre deosebire de băieții care trec prin situații similare.
„În cazul fetelor, eșecul școlar are consecințe serioase. Știam deja că acest lucru implică o probabilitate mai mare de sărăcie sau de includere într-un program de asistență socială și o posibilitate mai mică de a avea un loc de muncă stabil”, a declarat Carolyn McCarty, cercetător la Universitatea din Washington, coordonator al studiului.
Studiul a fost realizat pe 800 de persoane din Seattle, Washington, și a inclus elevi din 18 școli aflate în apropierea cartierelor renumite pentru nivelul mare de infracțiuni săvârșite.
Grupul a fost împărțit în mod egal după sex, iar aproximativ jumătate dintre aceștia erau albi, 24% de culoare, 21% americano-asiatici, restul făcând parte din alte grupuri etnice.
45% dintre fete și 68% dintre băieți au fost puși în situația unui eșec școlar, 22% din numărul fetelor participante la studiu suferind ulterior de depresie, spre deosebire de băieți, în cazul cărora doar 17% au ajuns în această situație.
„Acest paradox al sexelor demonstrează că eșecul școlar are consecințe severe în cazul fetelor, în ciuda faptului că problemele de acest tip nu sunt des întâlnite în rândul lor”, a declarat McCarty.