Reprezentativa feminină de handbal a României s-a calificat la Campionatul Mondial din Franța, din luna decembrie, după ce a terminat la egalitate, sâmbătă, scor 24-24, meciul retur cu reprezentativa Suediei contând pentru barajul de calificare. Pentru echipa României cele mai multe goluri au fost marcate de Valentina Elisei Ardean – 13. Au mai marcat: Simona Gogârlă – 4 goluri, Ionela Gâlcă – 4 goluri, Aurelia Brădeanu – 2 goluri, Ramona Maier – un gol.
Pentru echipa Suediei cele mai multe goluri au fost reușite de Torstenson (5). În minutul 4 al partidei, antrenorului echipei României, Gheorghe Tadici, i-a fost acordat cartonașul galben, pentru proteste. La meciul retur, disputat la Râmnicu Vâlcea, au asistat aproximativ 3.000 de spectatori. România a obținut calificarea la CM din Franța, după ce în meciul tur, disputat în deplasare, a câștigat cu scorul de 25-16. Antrenorul echipei naționale de handbal a României, Gheorghe Tadici, a criticat, sâmbătă, evoluția unora dintre jucătoarele sale. „De ce ne-a fost frică nu am scăpat și de data asta sunt niște circumstanțe atenuante. Am avut câteva probleme medicale, dar nu din această cauză am pierdut. Am avut câteva jucătoare cu grad ridicat de oboseală și cred că a lucrat și subconștientul, pentru că știau că sunt calificate. Ne asumăm acest rezultat care de altfel spun că este bun. 95 la sută din jucătoare și-au făcut datoria. Sunt și jucătoare care au aavut un aport scăzut, cu un coeficient destul de mare la minusuri. O felicit pe Simona Gogârlă, pentru că a arătat în 20 de minute mai mult decât altele în 60 de minute. Unele greșeli tehnice sunt de nepermis”, a spus Tadici după meciul de la Râmnicu Vâlcea. Tadici a criticat și maniera de arbitraj. „Maniera de arbitraj m-a nemulțumit total. În repriza a doua ne-a creat probleme. Au fost situații flagrante de la 7 metri și s-a văzut că suedezele au urmărit un scor restrâns. Trei din goluri primite au fost pe decizii flagrante”, a mai spus tehnicianul. Întrebat dacă accidentarea suferită la picior de Valentina Elisei Ardean, în meciul de sâmbătă, este gravă, Tadici a spus: „Nu știu dacă este gravă accidentarea. Mâine o să facă o ecografie și vedem care este situația. Sperăm să nu fie gravă”.



