Deși în țara noastră nu prea au rupt gura târgului, cele două gemene componente ale trupei Indiggo fac adevărate furori în afară. Plecate de ceva vreme în State, mai precis după ce s-au retras, la sfârșitul lui ianuarie, din preselecția națională pentru Eurovision, Mihaela și Gabriela Modorcea l-au impresionat pe însuși Donald Trump, magnatul american ce deține o avere estimată la 2,7 miliarde de dolari.
Și nu numai prin muzică, ci mai ales prin talentul lor actoricesc. „Mirosind” că cele două românce au potențial, Donald Trump – deținătorul unui imperiu mediatic de mare succes – le-a invitat în luna martie a acestui an la el acasă. În luxoasa vilă a miliardarului din New York, americanul și gemenele au discutat o eventuală colaborare, a aflat cotidianul Click.
Ceea ce l-a impresionat pe Trump cel mai mult a fost un volum de poezii, numit „Furie și iubire”, scris de Mihaela și tradus în engleză de sora ei, Gabriela. Captivat de talentul fetelor, magnatul le-a oferit sprijinul lui necondiționat. Ce înseamnă mai precis acest lucru?! Ei bine, „yankeul” a devenit practic impresarul gemenelor Modorcea, urmând a se ocupa de carierele lor. Primii doi pași au fost deja realizați. Cele două brunete au cântat pe Broadway, cu ocazia zilei României, sărbătorite la New York în luna mai. Mai mult, Trump a reușit să le includă în distribuția unui musical ce se vrea de mare succes, tot pe Broadway. În acest ritm, să ne așteptăm pe viitor ca fetele de la Indiggo să devină „imaginea” României? După Cheeky Girls, nimic nu este imposibil… (antena 3.ro)





