Sala de Artă „Elena Greculesi” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din municipiul Suceava a găzduit vineri un dublu eveniment Festivitatea de decernare a premiilor Fundației Culturale a Bucovinei (FCB) și aniversarea președintelui Fundației, ec. Dumitru Cucu, la împlinirea vârstei de 80 de ani.
„Un Mecena al Bucovinei. Dumitru Cucu la 80 de ani”
La manifestarea care s-a deschis cu rugăciunile citite de pr. prof. dr. Gheorghe Brădățanu – la început de an religios și pentru sănătatea președintelui Dumitru Cucu, au participat oameni de cultură și artă, membri ai Fundației și invitați la cea de-a XXII-a ediție de premiere pentru activitatea de creație din anul 2015.
Prezentată și moderată de vicepreședintele FCB, ec. dr. Vasile Rusu, manifestarea a fost dedicată în prima parte evenimentului aniversar, marcat și prin prezentarea volumului „Un Mecena al Bucovinei. Dumitru Cucu la 80 de ani”, editat de prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, ec. dr. Vasile Rusu, pr. dr. Gheorghe Brădățanu și dr. Alis Niculică.
I-au adresat urări de sănătate și la mulți ani președintelui Fundației, vicepreședintele ec. dr. Vasile Rusu, prof. univ. dr. Mihai Iacobescu, dr. Alis Niculică, monahia Elena Simionovici, dr. Ioan Iețcu, conf. univ. dr. Mihai Lazăr și poeta Viorica Petrovici, urări care, împreună cu aprecierile și referințele din volumul omagial, reflectă respectul și prețuirea față de cel care a fost apreciat ca „un Mecena al zilelor noastre”, „un om pentru oameni”, „un bancher generos”, „omul care sfințește locul”…
Patru Premii de Excelență și un Premiu Opera Omnia
În cea de-a doua parte a evenimentului, vicepreședintele ec. dr. Vasile Rusu a dat citire Procesului-verbal de jurizare (juriul acestei ediții a fost alcătuit din Dumitru Cucu – președinte, Vasile Rusu și Mihai Iacobescu – vicepreședinți, Nicolae Cârlan și Vasile Păvăleanu – membri) și a înmânat diplomele și premiile Fundației.
Au fost conferite patru Premii de Excelență, un Premiu Opera Omnia și paisprezece premii pe diverse secțiuni.
Premiile de Excelență au fost acordate prof. univ. dr. Constantin Ungureanu („pentru contribuția fundamentală la cunoașterea istoriei învățământului din Bucovina”), dr. în științe istorice Alis Niculică („pentru întreaga activitate desfășurată în cadrul Fundației Culturale a Bucovinei și pentru colaborarea la publicațiile Fundației”), dr. în științe medicale Ioan Iețcu („pentru activitatea deosebită desfășurată atât în domeniul medical, cât și în cel al culturii”) și scriitorului Cezar Straton („inginerul silvic care transformă, într-o formă originală, realitatea cotidiană în poem, înălțând imnuri unice iubirii, sentiment analizat în diferitele sale forme, din toate unghiurile vieții”).
Laureatul Premiului Opera Omnia a fost scriitorul Marcel Mureșeanu – „pentru laborioasa activitate literară și jurnalistică desfășurată pe plaiurile bucovinene și nu numai”.
Premiile pe secțiuni, cuvânt de mulțumire și…predare de funcție
Celelalte premii au vizat secțiunile Proză – Mălina Anițoaei (pentru volumul „Inocența în stare de sclavie”), Proză memorialistică – Alexa Pașcu (pentru cartea „Pelerin în Țara Sfântă”), Poezie – Vasile Cristea („Evoluții la trapez”), Lingvistică – Ion Popescu-Sireteanu („Termeni păstorești pentru vase, unelte și instrumente, boli și leacuri”), Etnologie – pr. Nicolae Cojocaru („Cercetări de cultură populară, etnografie istorică și mitologie”) și Mihai Camilar („Dicționar etnologic bucovinean”), Ediție îngrijită – Liviu Papuc și Olga Iordache („Deceniul limpezirii 1906-1916. Bucovina sub lupa Neamului Românesc a lui N. Iorga”), Genealogie – Haralambie Enache („Album de familie”), Monografie – Vasile Diacon („Codrul secular Slătioara, perlă pe Suha Bucovineană”), Istoria medicinei în Bucovina – dr. Mihai Ardeleanu, dr. Ioan Iețcu, ec. Vasile Rîmbu (pentru editarea volumului „File din istoria Spitalului Sf. Ioan cel Nou de la Suceava” și pentru înființarea publicației „Bucovina medicală” serie nouă), Volum de arheologie – Bogdan Petru Niculică („Epoca Bronzului în Podișul Sucevei”), Publicistică – Paraschiva Abutnăriței („Bucovina sub zodia cuvântului”), Volum bibliografic – Elena Pintilei și Adriana Chindriș („Crai nou” 1989-1991), Promovarea patrimoniului românesc – Muntean Claudia (Colecționarii de artă).
Președintele FCB. ec. Dumitru Cucu, a rostit emoționat la final un cuvânt de mulțumire pentru urările adresate și a încheiat spunând:„predau această funcție onorantă ilustrului dr. în economie Vasile Rusu”.












