Amînare

Festivalului Huțulilor, anulat din cauza inundațiilor

– Alimentele și băuturile răcoritoare pregătite pentru manifestări au fost donate de organizatori sinistraților din Arbore
Cea de a treia ediție a Festivalului Huțulilor, de la Lucina, ce trebuia să aibă loc duminică, 2 iulie, nu s-a mai ținut din cauza dezastrelor provocate de inundații în alte localități din județ, în special la Arbore și Marginea.
După o săptămână de pregătiri intense, organizatorii manifestărilor, adică etnicii huțuli, Primăria Moldova Sulița, pe raza căreia se află herghelia Lucina, Direcția Silvică Suceava și deputatul Dumitru Pardău au luat decizia de a nu mai ține acum acest festival mult așteptat, preferând în schimb să fie alături de victimele inundațiilor din județ.
“Ținând cont de evenimentele tragice petrecute cu puțin timp înainte de deschiderea festivalului, cu toții am luat decizia de a nu-l mai ține acum, iar preparatele culinare, apa minerală și sucurile pregătite pentru manifestările ce urmau să aibă loc la Lucina au fost donate victimelor inundațiilor”, a declarat Sorin Popescu, șeful Direcției Silvice Suceava.
De aceeași părere a fost și deputatul PNL Dumitru Pardău, care s-a și ocupat de împărțirea de ajutoare victimelor inundațiilor.
Singurele evenimente prin care s-a marcat totuși împlinirea a 150 de ani de la înființarea Hergheliei Lucina și Festivalul Huțulilor au fost o serie de seminarii pe teme de cultură și civilizație huțulă, precum și despre Herghelia Lucina, ținute sâmbătă după-amiază, la Pojorîta.
Conform intențiilor organizatorilor, Festivalul Huțulilor se va ține și în acest an, dar la o dată ce nu a fost stabilită încă.

Recomandări

Finaliștii secțiunii „Poezii nepublicate și netrimise la alte festivaluri de poezie din țară”, din cadrul Festivalului „Nicolae Labiș”, află sâmbătă care sunt câștigători

USR Suceava aduce speranța la Broșteni, cu un sprijin concret pentru familia Murariu, grav afectată de inundațiile devastatoare

Reprezentanții USR Suceava au venit în sprijinul uneia dintre cele mai afectate familii din Broșteni de inundațiile de la finalul lunii iulie
Reprezentanții USR Suceava au venit în sprijinul uneia dintre cele mai afectate familii din Broșteni de inundațiile de la finalul lunii iulie