Competiție

Festivalul „Zilele Sportului Școlar” a adunat la Putna peste 700 de elevi

Internaționalul Mihai Roman s-a fotografiat cu majoretele și cu toți cei care au dorit o amintire cu el
Internaționalul Mihai Roman s-a fotografiat cu majoretele și cu toți cei care au dorit o amintire cu el

Timp de patru zile, Școala cu clasele I-VIII „Ștefan cel Mare” din Putna a găzduit Festivalul „Zilele Sportului Școlar”, o competiție de amploare ce a adunat peste 700 de elevi, ce au reprezentat 27 de școli din județul Suceava. Acest eveniment al sportului școlar a devenit unul de tradiție pentru județul nostru, în acest an desfășurându-se cea de-a zecea ediție, la discipline precum handbal băieți și fete, fotbal, atletism, șah și tenis de masă. Această ediție a avut cea mai mare amploare de până acum, deoarece organizatorii au înregistrat mai multe recorduri, mai exact, 32 de profesori implicați, de la 27 școli, 712 elevi participanți, 28 de întreceri premiate cu 212 diplome, 70 de tricouri, 38 cupe și 212 medalii. În concursul de tenis de masă băieți au participat 48 de concurenți de la 20 de școli, la handbal fete au participat 10 echipe, la handbal băieți, 8 echipe, la atletism s-au înscris 190 elevi, la fotbal au fost 350 de elevi de la 19 școli repartizați în 34 echipe, 12 școli obținând cel puțin un loc I, iar 19 școli au obținut cel puțin locul III, Școala Putna câștigând cele mai multe titluri, mai exact un număr de cinci.
Câștigătorii
În competiția de handbal, la băieți locul I a revenit echipei Școlii din Vicovu de Sus, în timp ce la fete, Școlii din Milișăuți. La șah, concursul rezervat claselor primare a fost câștigat de Eduard Witowschi, din Putna, iar la gimnaziu de Cristian Ionesi, din Vicovu de Sus.
La tenis de masă, competiția feminină i-a revenit sportivei Anda Roman, de la Școala Nr. 2 Rădăuți, locul I de la băieți fiind câștigat de Florin Ursulean, din Straja.
În concursul de atletism, mai exact la săritura în lungime, primul loc al podiumului la ciclul primar și gimnazial băieți a fost ocupat de Marian Chelariu (Bivolărie) și Andrei Ursachi (Putna), iar la fete de Elena Sbiera (Gălănești) și Manuela Tivadar (Rădăuți).
La 50m băieți, Radu Rusu, Grup Școlar Bivolărie și Cosmin Rotar, Școala cu clasele I-VIII „Ștefan cel Mare” Putna, 50 de metri fete, Ionela Cocervan, Școala nr. 2 Iaslovăț și Manuela Tivadar, Școala nr. 2 Rădăuți, aruncarea mingii de oină băieți, Marian Chelariu, Grup Școlar Bivolărie și Cristi Șerban, Școala Milișăuți, la fete, Daniela Șorea, Școala nr. 2 Iaslovăț și Maria Smetaniuc, Școala Ulma, 800m băieți, Gheorghe Belmegea, Școala Brodina și Ștefan Lucaci, Putna, 800m fete, Persida Calancea, Brodina și Maria Smetaniuc, Ulma, ștafetă 4x300m băieți, Grupul Școlar Bivolărie și Școala cu clasele I-VIII „Ștefan cel Mare” Putna, iar la ștafetă 4x300m fete, Școala nr. 2 Iaslovăț și Școala Ulma.
Internaționalul Mihai Roman i-a premiat pe tinerii fotbaliști
Participanții la Festivalul „Zilele Sportului Școlar” au avut parte de surprize plăcute, cea mai mare dintre ele fiind prezența la finalele și premierea competiției de fotbal a jucătorului naționalei de seniori a României, Mihai Roman, cel care a suferit o întindere în meciul cu Ucraina și s-a întors acasă, la Bivolărie. La finalul competiției, fotbalistul sucevean a premiat echipele câștigătoare de la ciclul primar și cel gimnazial, ambele formații câștigătoare fiind de la școala din localitatea sa natală, Bivolărie.
Pe parcursul celor patru zile de concurs spectatorii și elevii participanți au fost delectați de momente artistice deosebite realizate de trupa de majorete a Școlii Putna. Festivalul este inclus de 3 ani în calendarul Direcției pentru Sport a județului Suceava și este organizat de Școala Putna și Asociația pentru Dezvoltare Locală Putna, cu ajutorul Primăriei Putna, a Consiliului Local Putna și a agenților comerciali, în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție al Județului Suceava, Televiziunea Putna, Asociația Sportivă „Bradul Putna”, Asociația Județeană Sportul pentru Toți și Academia Olimpică Română.
„Ca organizator principal al acestui festival, țin să mulțumesc tuturor organizațiilor și autorităților locale implicate în organizarea acestui eveniment, tuturor persoanelor care au dat o mână de ajutor, tuturor profesorilor, elevilor, părinților și spectatorilor participanți la acest eveniment. Consider că reușita deplină a celei de a X-a ediție a festivalului Zilele Sportului Școlar a fost dată atât de numărul mare de participanți, școli, profesori, elevi (mulți dintre ei campioni județeni la zi), dar și de puterea acestui eveniment de a lega noi prietenii între copii și de a întării relațiile dintre profesori. Desfășurate sub un deplin spirit de fair-play, întrecerile cu o participare impresionantă au demonstrat, dacă mai era cazul, că elevii iubesc acest festival, vin cu plăcere la Putna și așteaptă cu nerăbdare să revină”, a declarat principalul organizator al festivalului, profesorul Ciprian Crețan.

Competiție: Festivalul „Zilele Sportului Școlar” a adunat la Putna peste 700 de elevi

Sute de elevi s-au întrecut în mai multe sporturi, printre care și atletism
Sute de elevi s-au întrecut în mai multe sporturi, printre care și atletism
Bucuria pentru cucerirea unui trofeu a fost imensă
Bucuria pentru cucerirea unui trofeu a fost imensă
Competiție: Festivalul „Zilele Sportului Școlar” a adunat la Putna peste 700 de elevi
Competiție: Festivalul „Zilele Sportului Școlar” a adunat la Putna peste 700 de elevi
Internaționalul Mihai Roman s-a fotografiat cu majoretele și cu toți cei care au dorit o amintire cu el
Internaționalul Mihai Roman s-a fotografiat cu majoretele și cu toți cei care au dorit o amintire cu el

Recomandări

Festivalul Național de Folclor „Bucovina, Mândră Floare!”, pentru tineri interpreți cu vârste între 18 și 25 de ani

50 de tineri suceveni, selectați în proiectul „Rugby pentru toți”, ediția a IX-a, organizat de Fundația Te Aud România