Ediția a II-a

Festivalul “Tradiții spre înălțare”

Parohia Ortodoxă Coverca, din comuna Panaci, cu binecuvântarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, în colaborare cu Centrul Cultural Bucovina – Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava și Muzeul de Etnografie Vatra Dornei, organizează joi, 2 iunie, cu prilejul Praznicului Înălțării, cea de-a doua ediție a Festivalului „Tradiții spre înălțare”.
Festivalul, care se va deschide la ora 13:00, va fi precedat, așa cum ne aduce la cunoștință preotul paroh Daniel Zelincă, de slujba religioasă de Înălțarea Domnului, oficiată la biserica din satul Coverca (între orele 8:00-12:00) și de slujba de pomenire a eroilor (orele 12:00-13:00). După un moment folcloric prezentat de elevii Școlii cu clasele I – IV Coverca, începând cu ora 14:00, se va desfășura, pe cele trei secțiuni (de bătut toaca, interpretare cântec popular și religios, cunoaștere tradiții locale) concursul „Pr. Haralambie Lostun”. După premierea concurenților, festivalul va continua cu o lansare de carte („Pagini din viața omului”, autor Aurel Alupei-Irinău) urmat, între orele 18:00-21:00, de momentele artistice susținute de Grupul vocal feminin al Asociației Culturale „Vechea Bucovină”, din Poiana Stampei (președinte prof. Dorina Paicu), Grupul vocal-instrumental „Cetina Călimanului”, din Șaru Dornei (președinte Ioana Morar), Grupul vocal de femei „Holda”, din Broșteni (instructor referent cultural Floarea Chiriluș), precum și de câțiva interpreți amatori de muzică populară.

Recomandări

Activitate dedicată promovării limbii franceze, miercuri, la Alianța Franceză din Suceava. Invitat: Gwen Soli

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Vatra Dornei va găzdui luni, 29 decembrie, cel mai frumos festival de datini și obiceiuri de iarnă din Bucovina

Primăria Liteni a pregătit trei evenimente culturale cu ocazia sărbătorilor de iarnă, Crăciun și Anul Nou

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou
Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, îi invită pe cetățenii orașului să participe la evenimentele organizate de Crăciun și Anul nou