Eveniment

Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus

Câteva sute de persoane au asistat la spectacolele folclorice organizate în cadrul festivalului

Cea de-a treia ediție a Festivalului „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc ieri, în comuna Horodnic de Sus, acolo unde gospodari și artiști populari din 28 de localități ale județului s-au adunat pentru a-și prezenta obiceiurile, dansurile și cântecele populare. Festivalul a fost organizat de Consiliul Județean Suceava, împreună cu două Grupuri de Acțiune Locală din această zonă a județului, GAL Sucevița – Putna și GAL „Ținutul Bucovinei”. Evenimentul a avut loc pe un teren situat în apropierea „Hanului Voievozilor,” acolo unde câteva sute de persoane au venit să asiste la spectacolele de muzică populară oferite de organizatori. Ediția de anul acesta a festivalului a fost deschisă de spectacolul oferit de Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava. Membrii acestuia au susținut spectacole de muzică și dansuri populare, intercalate cu recitaluri ale unora dintre cei mai cunoscuți artiști suceveni, printre care George Finiș, Sorin Filip, Rodica Andronic sau Margareta Clipa.
Fără doar și poate unul dintre cele mai așteptate momente a fost sceneta „Ștefane, Măria Ta!”, teatru popular pus în scenă de gospodarii din zona Vicov. Conduși de Petru Bodîrlău, cel care l-a interpretat pe marele domnitor Ștefan cel Mare, gospodarii au pus în scenă un scurt fragment din piesa „Apus de Soare”, care le-a adus aminte celor prezenți de un moment din istoria Moldovei.
Pe scena special amenajată pentru acest festival au urcat apoi grupuri folclorice din localitățile care aparțin de cele două Grupuri de Acțiune Locală, respectiv Straja, Vicovu de Sus și de Jos, Bilca, Frătăuții Noi și Frătăuții Vechi, Voitinel, Horodnic de Sus și de Jos, Marginea, Sucevița, Arbore, Cacica și Mănăstirea Humorului, dar și grupul Clubului Copiilor din Rădăuți, care a susținut un spectacol care a inclus cântece și dansuri populare din întreaga subzonă etnografică din această parte a județului.
Programul a fost completat de recitalul de poezie populară Mihai Eminescu, intitulat „Mușat și Codrul”, dar și cu poveștile din Bucovina oferite de artiștii Centrului Cultural „Petre Țuțea”, publicul prezent având posibilitatea să asiste la un moment deosebit, un spectacol de teatru de animație intitulat „Vasilache și Mărioara”.
Publicul numeros prezent la Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a putut să admire și standurile de prezentare a localităților din cele două Grupuri de Acțiune Locală, dar și ale gospodarilor și meșterilor populari din județ, una dintre atracțiile principale fiind expoziția cinegetică din standul Direcției Silvice Suceava.
La festivalul de la Horodnic de Sus a fost prezent și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, alături de acesta fiind și mai mulți primari din această zonă a județului.
Ediția de anul acesta a festivalului s-a încheiat cu un foc de tabără și cu artificii.

Expoziția cinegetică a Direcției Silvice Suceava

Gospodinele din Voitinel au fost prezente și anul acesta la Festivalul „Tradiții și legende bucovinene”
Gospodinele din Voitinel au fost prezente și anul acesta la Festivalul „Tradiții și legende bucovinene”
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Festivalul „Tradiții și legende bucovinene” a avut loc duminică, la Horodnic de Sus
Câteva sute de persoane au asistat la spectacolele folclorice organizate în cadrul festivalului
Câteva sute de persoane au asistat la spectacolele folclorice organizate în cadrul festivalului

Recomandări

Soprana Irina Baianț, la Simfonii de Toamnă: „A fost grandios! Zece mii de oameni prezenți, care au stat în ploaie și s-au bucurat de muzică”

Zi de aleasă sărbătoare în Horodnic de Sus, cu liturghie arhierească oficiată de episcopul Europei de Nord, onoruri pentru preoții comunității și o lecție de unitate a primarului Valentin Luță

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean

Municipiul Vatra Dornei a găzduit festivalul „Zilele Culturii Japoneze la Vatra Dornei”, o punte între tradițiile nipone și spiritul bucovinean