Consiliul Județean (CJ) Suceava, prin Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în parteneriat cu Alexandria Librării, Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni și Talcioc Cultural – La Fierărie, organizează, în perioada 9-24 martie, o serie de evenimente culturale circumscrise Festivalului Internațional „Primăvara Poeților” („Le Printemps des Poètes 2013”).
Tema anului 2013 este „Les voix du poème” (“Vocile poeziei”)
Festivalul „Le Printemps des Poètes”, aflat la a XV-a ediție în Franța, a fost importat în România prin demersurile poetei și traducătoarei Linda Maria Baros, iar la Suceava a fost lansat în anul 2005, cu prilejul festivalului francofon, care se desfășura la acea dată în 53 de țări francofone.
Ultimele șapte ediții ale Festivalului “Primăvara Poeților” la Suceava au fost organizate de CJ Suceava prin Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”.
În fiecare an, festivalul francofon adoptă o temă. Tema anului 2013 este „Les voix du poème” (“Vocile poeziei”), care încurajează deopotrivă poezia și muzica, spiritul cantabil al poeziei, nevoia de muzicalitate a sufletului omului contemporan, spiritul tinerelor generații.
Din agenda Festivalului “Primăvara Poeților”
Din agenda Festivalului “Primăvara Poeților” semnalăm:
9-10 martie, la Talcioc Cultural – inițierea unor seri francofone de muzică, poezie, film, lecturi publice și comunicare;
11-16 martie, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Moldova a Institutului Cultural Român, împreună cu CJ Suceava, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” și Alexandria Librării organizează, la Iași, Fălticeni și Suceava, lansări ale volumului “Monica Lovinescu. Est-etica, I – Geneze”, de Angela Furtună, și un medalion literar “Poeziile din viața Monicăi Lovinescu”;
15 martie – vor avea loc evenimente la Biblioteca Bucovinei, sub titlul “Poetică și Cinemagie – Mari voci pe mapamond ale artei teatrale și cinematografice românești”.
In Memoriam Jules Cazaban (1903-1963), Jean Negulesco (1900-1993), Edward G. Robinson (1893-1973). Medalioane. Vizionări de filme, audiții și lecturi publice.
16 martie, la Shopping City Suceava și Alexandria Librării: Recital de muzică și poezie Ioan Mateiciuc și invitații săi;
19 martie, ora 12.00, la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava: recitaluri, lecturi și decernarea Premiului Literar „Iulia Leo Miza”;
20 martie, ora 12.00, la Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu” Fălticeni: Ziua Mondială a Francofoniei – recitaluri de muzică și poezie, lecturi publice;
21 martie, lecturi în diverse instituții de învățământ și publice: Ziua Mondială a Poeziei. Maraton Literar Pablo Neruda, Ora 12.00 – Ora Poeziei în Bucovina;
22 martie, ora 12.00, la Colegiul Economic „Dimitrie Cantemir” Suceava: Vocile poemului, lecturi publice.
Evenimentele din cadrul festivalului celebrează, în spiritul francofoniei, diversitatea lingvistică și multiculturalitatea, dialogul între culturi și creativitatea interculturală.
Cei care doresc să se afilieze manifestărilor o pot face, fiind invitați să se adreseze bibliotecii sucevene până la data de 1 martie, cu mențiunea că agenda evenimentelor se va completa pe parcurs.