Eveniment național

Festivalul Ouălor Încondeiate – prilej de faimă pentru ciocăneșteni



Cristina Badaluta si fiica ei Claudia
Cristina Badaluta si fiica ei Claudia

– La ediția din acest an a Festivalului au fost prezenți 109 încondeietori
– „Oul festivalului”, emblema ediției a III-a, a fost realizat de Elena Schipor – Ciocănești
– Evenimentul din acest an a fost „umbrit” de o pană de curent de aproape patru ore, cauzată de vremea capricioasă
Pe o viforniță care te îmbia mai mult la un festival al obiceiurilor de iarnă, după abundența fulgilor de nea și după vântul care spulbera cu putere zăpada (doar este perioada Babelor!), timp de trei zile, 3-5martie, la Ciocănești s-a desfășurat a treia ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate. Un eveniment care a intrat în tradiția ciocăneștenilor, dar care an de an a atras tot mai mulți turiști, din țară și din străinătate.
– „Un eveniment singular în România”
În dimineața zilei de sâmbătă, centrul comunei era mai populat ca niciodată, reporteri și cameramani din țară, dar și din Elveția, Franța, America, turiști și localnici, toți se înghesuiau să întâmpine parada portului tradițional și „Oul uriaș”. În fața Casei de Cultură, pe muzică – „Fanfara de la 10 prăjini” – a poposit „carul alegoric” cu „oul uriaș”, un ou de aproape o tonă, cu o înălțime de 2,15 m și o lățime de 1,30 m, pictat pe o față a sa cu chipul domnitorului Ștefan cel Mare, iar pe cealaltă parte „încondeiat” cu modele tradiționale din Ciocănești, pe un fond cromatic de culoare închisă spre negru, specific zonei, modele care se regăsesc pictate și pe casele localnicilor. Această creație este realizată de o localnică, Silvia Șcheul, din Ciocănești.
Primarul comunei Ciocănești, Gheorghe Tomoiagă, a deschis oficial Festivalul, invitând alături de el un sobor de preoți pentru a da binecuvântarea. A fost un bun prilej pentru primarul Tomoiagă de a reaminti celor prezenți că „acest eveniment singular în România nu este o realizare creată în urma unui ordin venit de undeva… „de sus”, ci a fost materializat aici la Ciocănești, de ciocăneștenii însăși, care în anii de după 1989 au ajuns la concluzia că numai valorificând tot ce au frumos și inedit în inimile și sufletele lor, cu hărnicie, cu spirit gospodăresc și multă dragoste pentru comună și obște, își vor asigura belșugul traiului cotidian”. Tot el a spus că în acest an s-a deschis la Ciocănești și primul „Târg de Ecoturism”, urmând ca ediția de anul viitor să aducă și alte surprize, cum ar fi inaugurarea celei mai performante pârtii de schi din zonă.
– Festival binecuvântat de Arhiepiscopul Tomisului
La ediția din acest an a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate a fost invitat Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, care împreună cu un sobor de preoți a oficiat o slujbă de binecuvântare a Festivalului. Î.P.S. Teodosie a spus în cuvântul său că „această manifestare este, într-un fel, o recunoștință din partea acestor oameni din Ciocănești, față de străbunii lor care le-au lăsat atâtea frumuseți, atâta bogăție…. Aceste ouă încondeiate, aceste picturi în miniatură – simboluri ale vieții – exprimă frumusețea sufletelor acestor oameni. Expoziția din acest an exprimă o varietate de frumusețe izvorâtă chiar din sufletele acestor oameni”. Tot el a mai completat că „Ștefan cel mare și-a lăsat o rază de lumină în această localitate, unde se observă o explozie de inspirație, un loc care adună an de an tot mai multe talente”.
– Concurs… la lumânare
În acest an, la Festivalul de la Ciocănești au participat 109 încondeietori de ouă, din trei județe: Suceava, Brașov și Botoșani. Concursul pentru alegerea celor mai pricepuți meșteri populari a presupus multă muncă, multe emoții, dar ce-a pus capac la toate….(?!) o pană de curent de câteva ore bune. Dacă la începutul zilei cădea curentul la intervale de câte 15-20 de minute, după ora 13,00, când concursul era în toi, bezna a acoperit întreaga mulțime, iar câteva sute de oameni care se aflau în incinta Căminului Cultural orbecăiau speriați. De mare ajutor au fost lumânările, care deși inițial erau doar obiecte de decor, alături de mielul de Paști, de grâul încolțit, de cozonacul cu mac, toate așezate pe mesele încondeietoarelor, în semn de abundență „tradițională”, ele au devenit surse de lumină pentru întreaga încăpere. Pana de curent a durat aproape patru ore, motiv pentru care juriul a hotărât ca participanții la concurs să se mute într-o altă încăpere a Căminului Cultural, unde lumina naturală îi ajuta cât de cât. Acestea au fost condițiile vitrege în care atât concurenții, cît și juriul au trebuit să lucreze ore în plus, motiv pentru care, sâmbătă noaptea, după ora 24,00 încă se împărțeau premii participanților…
„Beznă” din cauza vremii
Cauza penei de curent, după declarațiile organizatorilor, a fost o defecțiune în instalația electrică din zonă, din cauza vremii nefavorabile (viscol și zăpadă). Purtătorul de cuvânt al E.ON. Moldova, Lucian Luca, a confirmat acest lucru, spunând că, „în cursul zilei de sâmbătă, echipele de intervenție au fost chemate în zona Ciocănești – Cîrlibaba, pentru a schimba mai multe conductoare și izolatoare rupte din cauza vântului foarte puternic. În acest moment mai este nealimentată cu energie electrică zona Cîrlibaba – Iedu”.
– Premiul pentru „Oul Festivalului” a fost obținut de Elena Schipor – Ciocănești
Cu toate încurcăturile „neprevăzute”, juriul a deliberat: „Oul Festivalului”, ales pentru prima dată la acest concurs, îi aparține Elenei Schipor, din Ciocănești, „Minisatul Sf. Andrei” – Brașov, a primit premiul I la secțiunea „școli de închistrit”; La secțiunea ouă tradiționale închistrite, premiul I a fost obținut de Laura Ungureanu (Brașov) și Elena Torac (Brodina); premiul special pentru copii a intrat în posesia mai multor debutanți, printre care și Claudia Bădăluță din Ciocănești; la secțiunea ouă pictate, locul I a fost obținut de Elena Todașcă, din Poiana Stampei, iar la secțiunea „ouă tip icoană”, câștigătoare a fost desemnată Geanina Sauciuc – Gemenea. Muzeograful Mihai Camilar, unul dintre membrii juriului, care a apreciat ca fiind „o ediție net superioară celor anterioare, atât prin participare, cât și prin calitatea lucrărilor expuse”, ne-a spus că s-au mai acordat câteva premii la Ciocănești, pentru revitalizarea tradiției (Elena Zlevoacă – Breaza și Elvira Rusu – Poiana Stampei), premiu pentru ou cu ceară în relief (Doina Juravle – Brodina, Nastasica Istrate – Vama și Veronica Salahara – Vama). Maria Mănăsoi și Jenica Juravle din Putna au primit câte un premiu special pentru participare la acest Festival. Premiul special pentru virtuozitate artistică cu suport tradițional a ajuns în posesia Lucicăi Condrea, din Moldovița. Fiecare concurent a fost răsplătit pentru munca sa cu premii și aprecieri din partea juriului.
Președinta juriului, muzeograful Vera Romaniuc (directorul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina – Gura Humorului), ne-a declarat că „dincolo de problemele care au fost, și care nu au depins de organizatori (pana de curent), Festivalul s-a ridicat la un înalt nivel calitativ, participanții au înțeles că trebuie să vină cu lucrări de calitate, cu ouă încondeiate pe care să se regăsească motive adevărate – tradiționale, s-a observat și acuratețe în realizarea ouălor închistrite, iar toate aceste elemente ajută la identificarea culturală a fiecărei zonă în care se încondeiază ouă”.
– Ouă cu ceară, „dantelărie”, „antichități”
O surpriză plăcută a acestui Festival a fost participarea Lucicăi Condrea, din Moldovița, care a obținut Premiul special pentru virtuozitate artistică cu suport tradițional. Deși este pentru prima dată prezentă la un festival de acest gen în România, lucrări de-ale ei au fost expuse în mai multe expoziții internaționale. „De zece ani lucrez pentru a obține aceste lucrări apreciate foarte mult la Paris, în Austria, în Germania… Eu execut ouă cu ceară, „dantelărie”, „antichități”, unice. După ce am cochetat cu muzica populară, apoi m-am apucat să fac design vestimentar, m-am oprit în ultimii zece ani la încondeiatul ouălor, o adevărată artă, după părerea mea. Toate acestea au mers în paralel cu munca mea la Control Trenuri de Călători – Moldovița”, ne-a spus încondeietoarea. La ediția din acest an a Festivalului au participat aproape 30 de încondeietoare din Ciocănești, localitatea gazdă. „Artiștii” din Ciocănești folosesc tehnica cerii de albine, iar fondul cromatic dominant este negru, pe care se vede o bogăție de ornamente în alb, galben, portocali, adăugându-se și puțin roșu. Pe lângă ouă de găină, frumos încondeiate de femeile din Paltinu, Brodina, Vama, Cîmpulung Moldovenesc, Poiana Stmpei, Doroteia, Coșna, la expoziție au putut fi admirate și ouăle de gâscă, de rață, de struț, acestea impresionând prin dimensiunile gigantice, care creează o senzație vizuală neobișnuită. Dacă „ouăle – dantelărie” erau vândute pe piața externă cu 65 -100 de euro, ouăle lucrate tradițional aveau prețuri între 60 – 100 de mii de lei vechi.
Oaspeți „de vază” la Ciocănești
Printre oaspeții „de vază” aflați sâmbătă la Ciocănești s-au numărat președintele Consiliului Județean, Gavril Mîrza, deputatul Petru Tărniceru, fostul subprefect Ioan Cușnir, primarul Rădăuțiului, Gheorghe Frunză, șeful Direcției de Cultură Suceava, Aurel Buzincu, directorul Centrului de Creație Suceava, Pavel Blaj.


Deschiderea oficiala a festivalului
Deschiderea oficiala a festivalului
Amintiri de la Festival pe telefonul mobil
Amintiri de la Festival pe telefonul mobil
Cristina Badaluta si fiica ei Claudia
Cristina Badaluta si fiica ei Claudia


Recomandări

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni
„Medalion literar. Pe urmele lui Sadoveanu…” – redescoperind lectura și bucuria povestirii la Liteni

Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „In… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia

Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „În… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia
Corala „Armonii Fălticenene” a obținut medalie de aur la Festivalul „În… Canto sul Garda”, desfășurat în Italia