Pe 13 aprilie, în Duminica Floriilor, la Moldovița s-a desfășurat cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Ouălor Încondeiate, eveniment care pune în valoare și promovează tradițiile cultural-meșteșugărești ale etniei huțule din Bucovina.
Conform preotului protopop Aurel Goraș, care s-a rugat la începerea festivalului pentru cei ce ostenesc să păstreze tradițiile, elementul pe care ar trebui să-l reținem din această bogăție de manifestări este cinstea închinată oului creștin. „Oul încondeiat este legat de sărbătoarea Învierii. Oul este un simbol al vieții, el zămislește viață, dar trebuie să vorbim și de puterea oului, prin numărul mare de manifestări zămislite de oul încondeiat”, ne-a declarat preotul Aurel Goraș.
Oaspeți de seamă ai Muzeului „Lucia Condrea” și ai festivalului
Calitativ, de la o ediție la alta, la Festivalul Ouălor Încondeiate de la Moldovița crește modul de prezentare a participanților, iar secțiunea dedicată copiilor are tot mai mulți concurenți. Printre vizitatori s-au numărat Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean Suceava, prefectul Florin Sinescu, senatorul Neculai Bereanu, turiști români și străini, care pe lângă expoziția din sala de sport a comunei au admirat și Muzeul Ouălor Încondeiate “Lucia Condrea”.
Cătălin Nechifor, președintele Consiliului Județean, a spus: „Ceea ce avem aici și în alte localități face o legătură profundă a noastră cu creștinismul, cu ideea de Paște. Mă bucur să văd în sală foarte mulți copii, foarte mulți tineri. Este important ca pe lângă cei care sunt în vârstă, care fac această meserie de ani și ani, să vină tinerii care preiau meșteșugul și îl duc mai departe. Pentru noi, ca administrație județeană, Moldovița înseamnă foarte mult, o zonă de suflet, o zonă de tradiții, o zonă care păstrează această legătură cu Bucovina profundă și vă rog să contați pe sprijinul nostru pentru a fi promovați”.
Prefectul Florin Sinescu vine cu mare drag la Moldovița, comună de care este legat de 21 de ani, soția sa fiind din satul Argel. „Aici este o zonă cu oameni gospodari, o zonă minunată, o zonă în care tradițiile s-au conservat foarte bine. Portul popular, dansul, cântecul, meșteșugurile populare, multe făcute de mâinile meșterilor anonimi, sunt lucruri care ne definesc și ne dau puterea să mergem mai departe. Nu puteam să intrăm în Săptămâna Patimilor decât cu un festival dedicat simbolului pascal, un festival care la a VIII-a ediție aduce în atenția noastră aceste elemente care ne definesc”, a precizat prefectul Florin Sinescu.
De Florii cinstim oul încondeiat
Festivalul s-a desfășurat pe trei secțiuni, Ouă încondeiate (copii, adulți), Artă tradițională veche, la care participanții au prezentat haine, icoane și obiecte tradiționale vechi, și Gastronomie, unde au fot expuse bucate tradiționale de post și preparate din pește.
Primarul comunei Moldovița, Traian Iliesi, ne-a declarat: „A intrat în tradiție ca de Florii să ne întâlnim pentru a cinsti oul încondeiat. Se fac eforturi destul de mari, banii fiind puțini, dar toți cei implicați în organizarea acestui festival consideră că trebuie să ducem acest festival mai departe, să îl predăm urmașilor noștri pentru că trebuie să păstrăm moștenirea lăsată de înaintași. La Moldovița, peste 50 % din femei se ocupă cu acest frumos obicei, de a încondeia ouă, și vor să transmită această tradiție generațiilor viitoare. Ouăle de Moldovița sunt foarte căutate pe piața românească, dar mai ales la export și în diferite expoziții. Avem un muzeu unicat în lume și asta nu o spun eu, pentru că vreau să laud acest obiectiv cultural din localitatea mea, o spun cei care au venit să ne viziteze din China, Japonia, America sau Australia”.
Ouăle încondeiate la Moldovița, cunoscute și peste hotare
La Moldovița sunt foarte mulți oameni cu suflet fără de care acest festival nu s-ar putea organiza. Artista Lucia Condrea a pus în urmă cu opt ani bazele acestei manifestări și speră că o va transmite generațiilor viitoare, pentru că atât fiica sa, cât și nepoatele încondeiază.
„Am făcut un efort venind din Zurich în urmă cu doua zile și renunțând la două expoziții din turneul meu în străinătate, special pentru a fi alături de comunitate. Mă bucur de prezența tinerilor, a copiilor, prin acest festival încurajând tinerele talente. Sperăm ca de la an la an să apară noi valori adevărate, pe asta mizăm, asta încurajăm. Am avut o școală de încondeiat de două luni la care au participat și învățăceii de la Școala Gimnazială «Bogdan Vodă» din Câmpulung Moldovenesc, iar acum sunt prezenți în festival opt dintre acești copii instruiți de fiica mea, Otilia Mahu”, ne-a spus Lucia Condrea.
Participare numeroasă a copiilor
Anul acesta mulți dintre copiii care s-au înscris în concurs la secțiunea ouă încondeiate au fost de la Școala „Bogdan Vodă” din Câmpulung Moldovenesc și de la Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița, coordonați de prof. Veronica Irimescu, precum și de la alte școli din zonă.
Liceul Tehnologic „Vasile Cocea” din Moldovița este prezent în fiecare an cu o expoziție de ouă, expoziție de obiecte folosite de străbunicii elevilor și o expoziție gastronomică cu produse de post asortate cu pește, completate de o babă (cozonac copt într-o formă specială pe care se așază oul încondeiat) în coșuleț de pâine, țuică de prune, afinată de casă și dulciuri. Elevii îndrumați de prof. Veronica Irimescu au adus o colecție de ouă care s-a distins de alte exponate prin motivele reproduse pe coaja de ou.
„Împreună cu elevii pe care îi îndrum de câțiva ani am reușit să realizăm câteva opere de artă în miniatură, realizând motive foarte vechi, specifice zonei, printre care se numără motivul stelar, soarele, calea rătăcită. Fiind în zona de munte, copiii au observat la bunici motivele zoomorfe pe care am încercat să le redăm pe ouă, printre acestea numărându-se cocoșul, creasta cocoșului, cerbul, colții lupului, păunul. Prezentăm și câteva exponate în diverse stadii de lucru pentru a ilustra tehnica încondeierii”, ne-a spus Veronica Irimescu.
La secțiunea adulți au participat femei încondeietoare din Paltinu, Moldovița, Demăcușa, Vatra Moldoviței, Bălcăuți, Suceava. Au fost prezenți de asemenea meșteri ceramiști, sculptori în lemn și confecționeri de chișițe, care au fost premiați în cadrul secțiunii Artă tradițională.
La secțiunea Gastronomie au fost prezentate coșuri de Paște și preparate specifice unei mese de Florii, toți participanții fiind răsplătiți de juriu cu premiul I pentru strădania lor, dar și pentru modul de prezentare a bucatelor.
Diplome și premii pentru participanți
Înainte de festivitatea de premiere, elevii de la unitățile de învățământ din comună au susținut un program artistic. Juriul a acordat diplome și premii pentru cei mai buni expozanți de la fiecare secțiune. La secțiunea Ouă tradiționale, dedicată adulților, au primit premiul I Paraschiva Iasinovschi, Vasilena Darie, Rodica Boiciuc, Elena Tcaciuc, Oltica Macovei și Aurelia Chimiac din Moldovița, care a fost și cea mai vârstnică participantă. La secțiunea Creativitate – adulți, au obținut premiul I Aurelia Tincuța Toma, Elisabeta Moroșan și Elena Coca. La secțiunea Ouă încondeiate au ocupat locul I copiii Iulia Trisciuc, Ștefana Oblezniuc, Raluca Dănilă, Bianca Bogoș, Teodora Oblezniuc, Iustina Mahu – care a fost și cel mai mic încondeietor, având numai 4 ani, Ioana Mahu, Maria Hobiță, Iulia Trișciuc, Bianca Filipovici, Ema Șuțu și Alin Drelciuc.
La Artă tradițională, premiul I a fost obținut de Vasile Alboi, iar pentru Gastronomie, juriul a acordat tuturor participanților premiul I, pentru că, așa cum a precizat scriitorul Casian Balabasciuc, “toți participanții au prezentat produse bio, foarte gustoase și greu de departajat”.
Festivalul a fost organizat de Primăria și Consiliul Local al comunei Moldovița și Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea” din aceeași localitate.
De Florii
Festivalul Ouălor Încondeiate la Moldovița
