29-30 iulie

Festivalul Oportunităților în Carieră, la Muzeul Arta Lemnului

La Muzeul Arta Lemnului va avea loc, în perioada 29-30 iulie, începând cu ora 11:00, Festivalul Oportunităților în Carieră (FOC), ediția I, „Festivalul verii din punct de vedere profesional”, după cum spun organizatorii (Asociația Timbru de Bucovina/Stamp of Bukovina și Conflicte & Training Agency).
La eveniment sunt așteptați să participe antreprenori locali/regionali, ONG-uri, reprezentanți ai Agențiilor de muncă și Educaționali/Formare.
Cu toții își vor prezenta ofertele de muncă/studii/voluntariat, oportunități. „Te așteptăm în weekend să ne vizitezi la muzeu și să descoperi cariera care ți se potrivește”, spune managerul festivalului, Silviu Petrariu, care a explicat că ideea a venit în urma unui proiect pe care îl desfășoară, proiect care aparține de Corpul European de Solidaritate și se referă la formarea nonformală a tinerilor. „Nu trebuie să fii student ca să intri în aceste proiecte. Noi ne-am gândit să terminăm proiectul nostru cu ceva mai practic. Încă de anul trecut, în fiecare lună, am desfășurat ateliere cu tinerii pe tot ce înseamnă carieră, tot la Muzeul Arta Lemnului. Sperăm ca pe 29 și 30 iulie să vină tinerii la festival, dar nu numai tineri, să interacționeze cu antreprenori locali, cu oameni din mediul ONG, special pe partea de voluntariat, să le vadă ofertele. Cariera nu înseamnă doar un job fix, înseamnă tot ce ține de dezvoltarea profesională, inclusiv voluntariat, internship, proiecte, la care poți să participi o lună, două, trei și poți să te dezvolți profesional. O să fie și oferte de muncă”, a explicat Silviu Petrariu.

Recomandări

Reprezentanții Facultății de Economie și Comunicare în Afaceri din cadrul ASE București, în mijlocul elevilor din Suceava

Elevii suceveni, conectați la informații și oportunități prin canalul Opportunity Hub, lansat de Consiliul Elevilor

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Economia României în oglinda OCDE – catalizatori pentru o nouă etapă de dezvoltare

Explozie de libertate în cea de a XVI-a ediție a Festivalului Internațional „Le Printemps des Poètes”