Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural „Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, Muzeul Bucovinei, Teatrul Municipal „Matei Visniec” Suceava, Colegiul Tehnic „Petru Mușat“, Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” și Primăria comunei Mălini, au organizat ediția a XLIX-a a Festivalului național de poezie „Nicolae Labiș“, în perioada 22 – 23 septembrie 2017, la Suceava, Fălticeni și Mălini.Festivalul este unul dintre cele mai longevive din țară și și-a propus să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor creatori de poezie și s-a desfășurat și în acest an la Suceava, Fălticeni și Mălini, în prezența Margaretei Labiș, sora poetului.Printre invitați s-au numărat: Marcel Mureșeanu, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Spiridon, Mircea A. Diaconu, Adrian Țion, Valentin Ajder, Vianu Mureșan, Paul Gorban, Liviu Papuc, Liviu Pendefunda, Nicu Corlat, Dumitru Brăneanu, Ion Prăjișteanu, Adrian Lungu, Florin Popa, Alexandru Ovidiu Vintilă, Isabel Vintilă, Nicolae Cârlan, Roman Istrati, Elena Brândușa Steiciuc, Sabina Fânaru, Monahia Elena Simionovici, Rodica Muresan, Liviu Dorin Clement, Gheorghe Cîrstian, Paraschiva Abutnăriței, Doina Cernica, Constantin Hrehor, Ion Beldeanu, Viorica Petrovici, Mihaela Grădinariu, Ioan Țicalo, Liviu Popescu, Constantin Boboc, Rozalia Motrici. Manifestările au constat în lansări de carte, conferințe literare, expoziții, șezători literare, recitaluri de poezie, vizite la muzee și monumente de artă din județ, realizate cu participarea membrilor juriului și a altor personalități literare. Juriul a fost format din: Mircea A. Diaconu – președinte, Vasile Spiridon – membru, Adrian Dinu Rachieru – membru.Palmaresul festivalului-concurs:- Marele Premiu „Nicolae Labiș”, Premiul Editurii JUNIMEA și Premiul revistei BUCOVINA LITERARĂ Suceava – Diana Teodora COJOCARU, Timișoara- Premiul I și Premiul revistei CONVORBIRI LITERARE Iași – Andra MIHAILESCU, Suceava- Premiul al II-lea și Premiul revistei ALECART Iași – Emilia NEDELCOFF, Iași- Premiul al III-lea și Premiul revistei POESIS Satu Mare – Bogdan Alexandru PETCU, Bacău/Iași- Premiul special „Nicolae Labiș” oferit de doamna Margareta Labiș, Premiul revistei CRONICA VECHE Iași – Diana BELDEANU, Suceava/Londra- Premiul revistei ATENEU Bacău – Paul SIMULA, Constanța- Premiul revistei ZONA LITERARĂ Iași – Ana TEBREAN, Suceava și Andreea PETROVICI, Suceava- Premiul revistei POEZIA Iași – Andreea Iuliana PETCU, Bacău- Premiul revistei HYPERION Botoșani – Alexandra ISTRATE, Suceava- Premiul revistei CONTACT INTERNAȚIONAL Iași – Ioana VINTILĂ, Sibiu- Premiul revistei ORAȘUL Cluj – Ioana REDINCIUC, Suceava- Premiul revistei TRIBUNA Cluj – Tudor LITCANU, Suceava- Premiul revistei STEAUA Cluj – Bogdan ISTRATE, Suceava- Premiul revistei REVISTA ROMÂNĂ Iași – Paul FLORESCU, Suceava- Premiul revistei PLUMB Bacău – Gheorghe Marian NEGUTU, Ploiești






