La Casa Prieteniei din municipiul Suceava a avut loc ieri festivitatea de deschidere a celei de-a XV-a ediții a Festivalului Național de Literatură “Eusebiu Camilar – Magda Isanos”.
Organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Suceava, în colaborare cu Societatea Scriitorilor Bucovineni, cotidianul „Crai Nou”, Complexul Muzeal Bucovina, Asociația Culturală „Mircea Motrici”, Centrul Cultural “Unirea sub Oadeci”, Primăria Comunei Udești și Biblioteca Comunală “Constantin Ștefuriuc”, festivalul, care se desfășoară în zilele de 14 și 15 mai a.c., are la ediția din acest an un număr de 93 de participanți, tineri creatori literari din toate zonele țării, din Republica Moldova și din Elveția.
O zi de „ploioasă melancolie”, dar care este „propice poeziei”
Festivalul, așa cum a anunțat la deschidere poeta Carmen Veronica Steiciuc, consultant artistic la Centrul Cultural Bucovina, se desfășoară la Suceava și la Udești având ca invitați scriitori și critici literari de renume.
Manifestarea, după cum a remarcat directorul general al centrului Cultural Bucovina, Vasile Ursachi, „a devenit deja o tradiție” și este, alături de alte festivaluri literare organizate pe parcursul anului, semnul că „Suceava a devenit o țintă de pelerinaj a celor care doresc să se afirme în creația literară, a celor care năzuiesc în devenirea întru cuvânt”.
O ediție care a debutat într-o zi de „ploioasă melancolie”, dar care este „propice poeziei”, așa cum a spus criticul și istoricul literar Alexandru Dobrescu.
Poezie care, alături de proză scurtă și reportaj literar, a atras în concurs un număr mare de participanți.
Lansări de carte
Deschiderea oficială a fost urmată de lansarea unor volume. Au fost lansate și prezentate cărțile: „Secvențe documentare cu Eusebiu Camilar și Magda Isanos”, de Nicolae Cârlan, „Poarta de Vest. Aventurile unui cetățean român”, de Elisabeta Isanos, „Antologia sonetului românesc” și „Cântarea Cântărilor”, de Radu Cârneci,
„Miorița. Dosar etnologic”, de Petru Ursache, „Paznicul ploii”, de Adrian Alui Gheorghe, „O lume de lepădat”, de Gellu Dorian,„Aiud însângerat” (ediția a III-a), de Grigore Caraza, și „Gellu Naum. O călătorie spre arhetipul interiorității”, de Isabel Vintilă.
La Udești
Festivalul Național de Literatură “Eusebiu Camilar – Magda Isanos”, care își propune să descopere, să sprijine și să promoveze noi și autentice talente în rândul tinerilor autori de poezie, proză scurtă și reportaj literar, continuă astăzi la Udești.
Programul cuprindefestivitatea de premiere și lansarea volumului „Caiete Udeștene” (care apare sub egida Centrului Cultural Bucovina). Decernarea premiilor pentru poezie, proză scurtă și reportaj literar va fi urmată de recitalul laureaților.
Manifestările de la Udești vor începe cu un popas la Biblioteca Comunală „Constantin Ștefuriuc”, urmat de comemorarea personalităților udeștene, cu slujba religioasă, pelerinaj la mormintele lui Constantin Ștefuriuc și Mircea Motrici, și un popas la Casa memorială „Eusebiu Camilar”.
Va fi vizitată totodată Casa memorială „Mircea Motrici”, iar seara va fi organizată o șezătoare literară pe Oadeci.
Juriul festivalului
Juriul acestei ediții este format din critici literari, poeți, prozatori, redactori șefi de reviste literare, membri ai Uniunii Scriitorilor din România.
Președintele juriului este prof. univ. dr. Mircea Diaconu, decanul Facultății de Litere și Științe ale Comunicării din Cadrul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, membrii fiind, la secțiunea poezie, George Vulturescu, redactor-șef al revistei “Poesis”, Gellu Dorian, redactor-șef al revistei “Hyperion”, Liviu Dorin Clement, redactor șef al cotidianului “Crai Nou” Suceava și al revistei electronice “Nordlitera”, iar la secțiunea proză scurtă și reportaj literar, prof. univ. dr. Adrian Dinu Rachieru, decanul Facultății de Jurnalistică al Universității “Tibiscus” din Timișoara, prof. univ. dr. Vasile Spiridon, critic literar, șeful Catedrei de limba și literatura română a Facultății de Litere din cadrul Universității din Bacău, conf. univ. dr. Constantin Arcu, redactor al revistei “Timpul” Iași și noul președinte al Societății Scriitorilor Bucovineni.
Premiile
Premiile festivalului sunt acordate de Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, secția Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.
De asemenea, un număr de 15 reviste literare din țară vor oferi premii la această ediție: “Convorbiri literare”, “Timpul”, “Însemnări ieșene”, “Dacia Literară”, “Revista Română”, “Junimea Studențească” (Iași), “Poesis”, “Citadela” (Satu Mare), “Plumb”, “Ateneu” (Bacău), “Porto Franco” (Galați), “Orașul” (Cluj-Napoca), “Hyperion” (Botoșani), “Bucovina literară” și revista electronică “NordLitera” (Suceava).