În comuna muzeu Ciocănești va avea loc, în zilele de 26, 27, 28 martie, ediția a VII-a a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate, eveniment cu tradiție în zonă, la care participă artiști încondeietori de ouă din toată țara, precum și interpreți la instrumente muzicale vechi: trâmbiță, bucium, tulnic și corn, sub genericul „Chemarea străbunilor”.
Festivalul Național al Ouălor Încondeiate este organizat de Primăria Ciocănești, Asociația Încondeietorilor de Ouă „Oul de Aur”, A.N.T.R.E.C. Bucovina, Ministerul Culturii și Patrimoniul Național, Consiliul Județean Suceava. Primarul comunei Ciocănești, Gheorghe Tomoiagă, a spus că, în fiecare an, în preajma sărbătorii Învierii Domnului, „la Ciocănești se adună meșteri populari, încondeietori de ouă și interpreți din toate zonele țării, artiști care păstrează vie moștenirea de la străbuni”.
Sâmbătă, în cea de-a doua zi a festivalului, la ora 11:00, va fi organizată parada portului popular tradițional. Tot sâmbătă, are loc un concurs gastronomic cu preparate tradiționale de post, spectacol pascal cu Ansamblul de Copii și Tineri „Balada Bucovinei” Suceava, colinde de Florii, interpretate de Corul Bisericii din satul Botoș, comuna Ciocănești.