Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava

Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava
Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava

În perioada 14-15 februarie 2026, municipiul Suceava va deveni capitala regională a șahului. Clubul Sportiv (CS) Șah Suceava, în parteneriat cu Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu”, organizează Festivalul de Șah „Memorialul Andrei Ghilea”, un eveniment dedicat memoriei și pasiunii pentru sportul minții.

Competiția se va desfășura în incinta cantinei Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” și va reuni șahiști de toate vârstele, în cinci competiții paralele: Competiții de performanță (Omologate FR Șah și FIDE), sâmbătă, 14 februarie, ora 12:00; Open A – Șah Rapid: Se va desfășura pe parcursul a 8 runde, cu un timp de gândire de 15 minute + 5 secunde increment. sâmbătă, 14 februarie, ora 17:00. Open B – Șah Blitz: Un turneu spectaculos de 7 runde, cu timp de 5 minute + 3 secunde increment; Competiții pentru Juniori – Proiectul „Educație prin Șah”: Pentru a sprijini dezvoltarea șahului juvenil, organizăm turnee speciale de Blitz (neomologate), structurate pe categorii de vârstă, fiecare având 5 runde (5 min + 3 sec): Sâmbătă, 14 februarie, ora 8:30, Open C: Copii 5-8 ani, Open D: Copii 9-11 ani, Open E: Juniori 12-14 ani.

  • Înscrieri

Înscrierile se fac pe baza de invitații: la telefon și Whatsapp 0753 592 097 – Ailincăi Doru, e-mail: contact@sahsv.ro. Pentru o mai bună organizare, trebuie să confirmați participarea până pe 13.02.2026. Organizatorul asigură piese, table de joc și ceasuri de șah. Timpul de întârziere la partidă este de 15 min. Participarea șahiștilor minori este posibilă dacă aceștia sunt înscriși de unul dintre părinți, tutore, curator sau alt reprezentant legal al acestuia, ocazie cu care este considerat exprimat acordul pentru participare.

Prin înscriere și participare, fiecare concurent își dă acordul, în mod expres și neechivoc cu privire la colectarea și prelucrarea datelor cu caracter personal precum și promovarea evenimentului prin utilizarea imaginilor și a înregistrărilor video realizate în timpul desfășurării concursului.

„Invitația este deschisă tuturor iubitorilor de șah care doresc să onoreze memoria domnului Andrei Ghilea prin fair-play și competitivitate”, a transmis Ailincăi Doru-Cosmin, vicepreședintele Clubului Sportiv Șah Suceava.

Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava
Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava
Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava
Festivalul „Memorialul Andrei Ghilea”, ediția a II-a, organizat de Clubul Sportiv Șah Suceava

Recomandări

Memorialul „Mihai Burduja”, ediția a III-a, concurs de șah la Biblioteca „George Bodea” Câmpulung Moldovenesc

„Blitzul de la Muzeu” și „Cupa Orașului Câmpulung Moldovenesc”, competiții de șah, și-au desemnat câștigătorii