La mijlocul lunii viitoare, Cetatea de Scaun a Sucevei va găzdui ce-a de a treia ediție a Festivalul Medieval. Anul acesta, evenimentele legate de Festival se vor desfășura timp de o săptămână, în perioada 11- 17 august.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că săptămâna viitoare, în data de 24 iulie, la ora 14.00, va convoca o ședință extraordinară de Consiliu Local, pentru a decide asupra sumei care va fi alocată din bugetul local pentru organizarea Festivalului medieval.
“Primăria Suceava a fost unul dintre principalii finanțatori ai acestor manifestări și rămâne în continuare. Propunerea mea este să venim în acest parteneriat cu suma de 700 de milioane de lei vechi”, a declarat Lungu.
Costurile totale ale organizării Festivalului Medieval la Suceava se ridică la 2,5 miliarde de lei vechi. O parte din sumă este asigurată de Complexul Muzeal Bucovina, o parte din bani vor fi alocați de Primăria Suceava, restul urmând să fie obținut din sponsorizări.
Evul mediu, readus în Cetatea de Scaun
Anul acesta, festivalul va beneficia de prezența a două trupe de teatru. Artiștii Teatrului “Mihai Eminescu” din Botoșani vor susține, de două ori pe zi, în primele trei zile ale săptămânii, spectacole după piesa “Apus de soare”, care nu a mai fost jucată în cetate din anul 1957.
Pe de altă parte, actorii Teatrului din Giurgiu vor realiza activitățile medievale din cetate, alături de trupa de cascadori condusă de actorul și cascadorul Vali Vasilescu.
Vizitatorii Cetății se vor putea amuza nu doar cu spectacolele la care vor participa, ci și cu activități specifice Evului mediu, precum trasul cu arcul, școli de dans, și antrenamente de luptă.





