Cercetașii suceveni vă invită sâmbătă, 16 mai, la cea de-a III-a ediție a Festivalului Luminii. Evenimentul va avea loc între orele 17.00-23.00, pe esplanada Casei de Cultură din centrul Sucevei. În cadrul festivalului se vor organiza diferite ateliere, tir cu arcul, jocuri de îndemânare, întâlnire oarbă cu o carte, reciclare creativă.
Odată cu lăsarea întunericului, după ce gulguțele (cutiuțele din hârtie) vor fi așezate și aprinse pe aleile pietonale, atmosfera de vis va fi completată și în acest an de reprezentația trupei Ordinul Solomonarilor, care va oferi un spectacol cu jonglerii cu foc.
Festivalul Luminii este un eveniment național sincron, organizat anual de membrii Organizației Naționale „Cercetașii României” și tinerii voluntari locali. În acest sens, festivalul ajunge la cea de-a XI-a ediție, fiind organizat în 27 de locații din țară, pe toată durata lunii mai. Totodată, anul 2015 marchează prima ediție a Festivalului Luminii în afara granițelor țării, ajungând astfel să fie organizat în premieră în Cehia.
Ideea festivalului este de a descoperi frumusețea lucrurilor mărunte, acesta fiind și sloganul Festivalului Luminii. Prin această activitate, cercetașii încearcă să ofere zâmbete și speranță oamenilor.
Întregul concept a pornit în anul 2004 de la un grup de tineri cercetași din Cluj, care au vrut să le reamintească oamenilor de bucuria de a trăi. Astfel, ei au realizat prima ediție a festivalului, intitulat pe atunci „Seara Viselor Împlinite”, când clujenii prezenți au așezat pe lacul din Parcul Central aproximativ 200 de gulguțe. De atunci, festivalul a continuat în fiecare an cu denumirea de Festivalul Luminii, iar din 2008 a devenit eveniment național.
Festivalul Luminii înseamnă mai mult decât un loc plin de lumânări, jonglerii, fotografii, desene, artă și oameni. Festivalul Luminii înseamnă o modalitate de a opri timpul în loc, în ciuda agitației zilnice urbane, și de a face oameni să contribuie cu mic, cu mare la valorificarea timpului, a lucrurilor importante și a celor minore din viață, sau măcar la o variantă extrem de originală de artă și relaxare.
Pentru noi, cercetașii, Festivalul Luminii este unul din modurile prin care putem să dăm ceva înapoi comunității pentru sprijinul pe care ni-l oferă constant.
Adina Popinceanu, organizator Festivalul Luminii